Provincialii revin şi în această toamnă la Galati. Trupa va invita in data de 16 octombrie 2015, incepand cu ora 19.00, la Teatris, pentru a petrece clipe de neuitat.
Va vor oferi o seara plina de de muzica si dans, care va veti dori sa nu se sfarseasca… Concertele Provincialii înseamnă mai mult decât muzică bună, cântată bine, înseamnă spectacol, energie, interacțiune cu publicul, dans și multă bucurie si asta pentru că întreaga echipă se pregătește intens pentru fiecare întâlnire recital, acordând atenție fiecărui detaliu.
După mai mult de 15 ani de activitate concertistică, trupa Provincialii are în palmares sute de concerte, șase albume, două participări la Eurovision (locul 2 în selecția națională), două premii la Mamaia (locul 1 la interpretare, locul 2 la creație), participare la Cerbul de Aur și probabil mai multe o mie de ore petrecute pe scenă.
Înființată ca rod al frumoasei prietenii dintre Ionuț Ungureanu (solistul trupei) și Eugen Radu (pianistul), trupa și-a propus încă de la început să facă muzică la un nivel cât mai înalt, neținând cont neapărat de tendințele modei din showbiz-ul autohton și ferindu-se pe cât posibil de implicarea în cancanuri mondene. Repertoriul variază între pop rock-ul autentic, în care se reflectă bine natura romantică a componenților trupei, și etno pop rock, o direcție abordată cu tot mai multă dedicare în ultimul an, de când trupa s-a extins, ajungând la o componență stabilă de 10 membri, la care se adaugă colaboratori ce intervin în anumite concerte și la înregistrările de studio.
Formula actuală cuprinde structura clasică de band pop rock, la care se adaugă suflători și un violinist de top – Sandu Rotaru, fost prim solist la Orchestra de Cameră din Chișinău.
Aranjamentele orchestrale premise de noua formulă, dar și atașamentul real al membrilor trupei față de tradiție, au încurajat Provincialii să construiască un repertoriu bazat pe bucăți muzicale din folclorul românesc și internațional, pe care le reiterpretează în stil propriu, aducând-le în actualitate, fără a le pierde însă esența.Pretul unui bilet pentru acest concert este de 80 de lei.