Au fost făcute modificări în ceea ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).
Acestea îi privesc și pe cei care obțin venituri din activități independente, precum drepturi de proprietate intelectuale, din chirii sau din activități agricol.
De asemenea, obligația de plată a CASS o să apară, începând cu veniturile de anul viitor, de la plafonul de șase salarii minime, față de 12 până acum.
Conform Avocatnet.ro, cei ce obțin venituri din activități nesalariale pentru care trebuie să plătească CASS vor aplica cota de 10% la trei plafoane, și anume:
- nivelul a șase salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între șase și 12 salarii minime brute pe ţară;
- nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară – în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe ţară;
- nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară – în cazul veniturilor realizate de peste 24 salarii minime brute pe ţară.
Sursa citată notează că veniturile luate în calcul la încadrarea în plafonul anual de cel puțin șase, 12 sau 24 de salarii minime brute pe țară sunt cele din activități independente. Aici se încadrează drepturile de proprietate intelectuale, din asocierea cu o persoană juridică, din chirii, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din investiții și veniturile din alte surse (prime de asigurări, câștiguri primite de la societățile de asigurări, indemnizațiile lunare pentru limită de vârstă acordate primarilor, viceprimarilor, președinților de consiliu județean și altele).
Citiți articolul original pe