Românii, în fruntea clasamentului la „plicurile” date cadrelor medicale. Grecii, pe locul doi (Eurobarometru)

doctor

Grecia, alături de Lituania, România și Polonia sunt țările care consideră că sectorul sănătății este cel mai corupt în comparație cu alte sectoare.

Cel puțin unul din opt greci care au apelat la serviciile sistemului public de sănătate a fost nevoit să dea „plicul cu bani”. Sistemul de sănătate este în percepția marii majorități a oamenilor cel mai corupt sector al societății grecești, iar în ultimii trei ani acest sentiment s-a amplificat, scrie marți cotidianul elen Kathimerini, citat de Rador.

Concret, după cum arată cel mai recent raport Eurobarometru privind corupția, realizat în lunile martie și aprilie și la care au participat 1.013 persoane din Grecia, 91% dintre greci consideră că primirea de plicuri de bani, precum și abuzul de putere pentru câștig personal sunt răspândite în sistemul de sănătate.

Procentul din sondajul Eurobarometru din 2019 privind corupția a fost de 81%. Media cetățenilor din statele membre UE care consideră corupția un fenomen răspândit în sistemul de sănătate al țării lor este de 29%.

Grecia, alături de Lituania, România și Polonia sunt țările care consideră că sectorul sănătății este cel mai corupt în comparație cu alte sectoare.

În Grecia, în percepția negativă cu privire la corupție, urmează autoritățile fiscale (67%), politicienii la nivel național, regional sau local (65%) și partidele politice (65%).

România, pe primul loc – câți au declarat că au fost nevoiți să dea „plicul”

În ultimele 12 luni, 54% dintre cetățenii greci participanți la sondaj au avut nevoie să consulte un medic sau o unitate medicală din sistemul public de sănătate (procentul similar în UE este de 77%). Dintre aceștia, 13% au declarat că, pe lângă cheltuielile oficiale, a trebuit să ofere și o plată suplimentară sau un cadou de valoare unei asistente sau unui medic sau să facă o donație unui spital (în sondajul Eurobarometru din 2019, procentul a fost de 14%).

Acesta este al doilea cel mai mare procent din UE, unde în medie doar 4% au fost nevoiți să dea „plicul”. Pe primul loc se află România cu 18%. La polul opus se află Spania, Olanda, Portugalia, Finlanda, Suedia, Irlanda, Cipru și Estonia, unde doar 1% au spus că au fost nevoiți să ofere o plată suplimentară.

98% dintre greci consideră că problema generală a corupției este larg răspândită în țară, față de 68% cât este media cetățenilor UE.

Îngrijorător este însă faptul că 55% dintre greci consideră că este acceptabil să facă un cadou dacă doresc ceva de la administrația publică sau un serviciu public, precum și că 51% dintre cetățeni consideră că denunțarea unui caz de corupție ar fi inutilă, deoarece cei responsabili nu vor fi pedepsiți, notează Kathimerini.


Citiți articolul original pe

Declinarea răspunderii! pringalati.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.
Picture of prinGalati

prinGalati

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola