Poșta Română va distribui voucherele sociale persoanelor vulnerabile

portofel gol

Poșta Română a semnat convenția pentru distribuirea voucherelor sociale pe suport electronic pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile. Documentul semnat de către ministrul de resort, Marcel Ioan Boloș și Directorul General al operatorului național de servicii poștale, Valentin Ștefan, reglementează modul în care cardurile vor fi distribuite către populație.

Distribuirea către destinatari a cardurilor va fi făcută la domiciliile beneficiarilor, într-un termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea acestora din partea emitenților autorizați, întreaga perioadă de valabilitate a convenției fiind de 18 luni de la semnarea documentului.

Mă bucură faptul că rămânem la același nivel de încredere pentru Executivul României, în această perioadă grea, marcată de criza economică.
Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române

Aproximativ trei milioane de persoane din categorii vulnerabile urmează să primească cardurile emise pentru programul temporar “Sprijin pentru România”, care are alocat un buget de 3,1 miliarde lei, prin bugetul MIPE și din fonduri europene nerambursabile.

Vouchere pentru persoanele vulnerabile

Pe 11 aprilie a fost adoptat pachetul de măsuri sociale pentru persoanele vulnerabile din România.

Beneficiarii măsurilor sociale vor fi românii cu venit mediu sub 600 de lei, cei cu credite la bănci, pensionarii cu venituri mai mici de 1.500 de lei, persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu venit minim garantat, elevii cu burse sociale, românii cu salariul minim, angajaţii care primesc tichete de masă şi pacienţii din spitale.

Vouchere pentru alimente de bază de 50 de euro la fiecare două luni vor primi familii cu cel puţin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună, pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat, persoanele cu dizabilităţi.

Elevii care primesc burse sociale vor beneficia de vouchere de 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite şi haine.

În plus, se prevăd 200 de lei în plus pentru salariul minim, fiind o creştere voluntară scutită de taxe.

Valoarea tichetelor de masă va creşte de la 20,17 lei la 30 de lei, iar norma de hrană pentru pacienţii din spitale şi vârstnicii instituţionalizaţi va creşte de la 11 la 22 lei.

În ceea ce priveşte protecţia copilului, se prevede creşterea alocaţiei zilnice de hrană de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 de lei/zi, în funcţie de vârstă, majorarea sumelor lunare de care beneficiază copiii şi tinerii din sistemul de protecţie socială pentru unele nevoi personale de la 28 de lei la 150 de lei, creşterea cu 58,5% a sumelor acordate anual copiilor şi tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite, creşterea alocaţiei lunare de plasament de la 630 de lei la 900 de lei, iar în cazul copiilor cu dizabilităţi de la 945 de lei la 1.350 de lei.

Picture of prinGalati

prinGalati

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola