Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila a căpătat forma finală, iar segmentele de tablier ridicate au fost aproape complet sudate între ele. Muncitorii lucrează de zor la finalizarea podului, care e preconizată la final de an, însă riscul ca acesta să nu poată fi folosit la deschidere și să rămână „muzeu” încă există.
Imagini noi realizate din dronă arată din mai multe unghiuri Podul de la Brăila care acum e ajuns aproape la forma finală, după ce în urmă cu o lună și ultimele segmente de tablier au fost ridicate.
Acum constructorul lucrează, printre altele, la sudarea ultimelor elemente, iar cablurile principale sunt învelite. Vor urma în curând lucrările de hidroizolație, de asfaltare și de finisaje, iar apoi cablurile vor fi tensionate și vor avea loc testele finale.
Potrivit inginerul Viorel Eşanu, probele de siguranță vor începe imediat ce podul va fi finalizat, respectiv după ce va fi instalat parapetul, realizat marcajul şi montate sistemele de siguranţă şi de iluminat.
Podul de la Brăila – „muzeu” în aer liber dacă nu vor fi gata și drumurile de acces
În paralel cu lucrurile la pod, Asocierea italo-niponă Astaldi – IHI Infrastructure System lucrează din zor și la drumurile de acces fără de care nu se va putea deschide circulația, chiar dacă ar fi gata Podul propriu-zis la finalul anului.
Drumurile de acces, inclusiv un pasaj peste calea ferată, sunt în prezent în lucru, cu un grafic strâns și cu șanse moderate de a fi deschise în luna decembrie, chiar și parțial – până în DJ221B/Calea Galați pe malul brăilean și până în DN22 lângă Smârdan pe malul tulcean.
Deși se știa demult de această problemă și de decalajul creat, abia din primăvara lui 2021 au fost emise autorizațiile de construcție și pentru drumurile de legătură, când lucrările la Pod erau deja de ceva timp demarate.
Podul de la Brăila – „Golden Gate-ul” de peste Dunăre
Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri. Comparativ, celebrul pod Golden Gate din San Francisco are o lungime de 1.970 de metri și o deschidere centrală de 1.280 de metri.
„La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii”, notează Compania de Drumuri.
Cele două turnuri ale Podului ating o înălțime de 192 metri și sunt practic cele mai înalte construcții din România (dincolo de coșuri de fum sau antene).
Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.
- Drumul principal Brăila – Jijila. Va avea o lungime de 19,095 Km si va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete.
- Drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin. Cu o lungime de 4,328 km, acest drum va fi prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila- Jijila) si se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.
Click pe planuri pentru a le deschide mai mare, într-o fereastră separată:
Podul peste Dunăre de la Brăila
Lungime: Pod + Drum Brăila – Jijila (19 Km) , Drum legătură DN22 Smârdan Măcin (4,3 km)
Valoare: 1,99 mld lei (fără TVA)
Constructor: Astaldi (Italia) – IHI Infrastructure System (Japonia)
Contract semnat: 15.01.2018
Lucrări începute: decembrie 2018
Termen finalizare: 2022 (pentru pod), 2023 (pentru drumuri)
Stadiu fizic – întreg proiectul (august 2022): 76%
CITEȘTE ȘI:
VIDEO Giratoriile suspendate de pe Centura Capitalei / Cum arată acum, când va fi gata Pasajul Domnești și de ce au fost alese astfel de soluții pe centură
Asociaţia Pro Infrastructură: Record mondial negativ pe Autostrada Transilvania / CNAIR anulează o licitație pe un tronson „blestemat”
Citiți articolul original pe