România, cel mai independent stat din UE faţă de importurile energetice, aproape îşi închide industria: „Se uită cineva cu cât se extrag resursele şi cu cât se vând?“ (Ziarul Financiar)
Ultimele date publicate de Comisia Europeană arată că pentru 2020 gradul de dependenţă energetică (petrol, gaze, cărbuni etc.) al României era de 28%, faţă de o medie a UE de 57%. Situaţia este de invidiat dacă se compară cu dependenţa de 73% faţă de importurile energetice a Italiei sau cu cea de 64% a Germaniei, state precum Malta şi Cipru fiind aproape în totalitate dependente de importurile de energie.
Dar în timp ce pe hârtie lucrurile arată bine, în teren marii consumatori de energie închid fabricile şi iau în calcul disponibilizări pentru că nu-şi mai pot achita facturile.
„Ce facem? O să ajungem să importăm şi ce producem acum?“, se întreabă oamenii din industrie.
Astfel, cei mai mari consumatori de energie şi de gaze naturale resimt puternic inflamarea facturilor, după Alro şi Azomureş venind rândul Chimcomplex să anunţe recent reducerea activităţii. Doar cele trei mari platforme industriale au împreună peste 5.400 de oameni, planurile de concedieri devenind opţiuni reale de supravieţuire.
„Statul ar trebui că plafoneze preţurile pentru o parte din producţia internă de gaze astfel încât să sprijine industria. Se uită cineva la costurile de extracţie şi la preţul de vânzare al resurselor?“, mai spun oamenii din piaţă.
Mai multe în Ziarul Financiar.
Salvați de război: clienți ai puterii, plagiatori și corupți (DW)
„În spatele zgomotului de arme și al refugiaților nevoiți să fugă din fața bombardamentelor, liderii statului român refac jocurile juridice în funcție de propriile interese“, scrie jurnalista Sabina Fati.
„Românii devin și ei victime ale speranțelor înșelate, victime ale monstruoasei coaliții care bate în cuie contrareforma începută de Liviu Dragnea în 2017.
Președintele, ministrul Justiției și oamenii lor nu au conștiința vinovăției, dar ei au pregătit terenul, au acceptat compromisurile și au semnat actele care aruncă în derizoriu dreptatea din România. Pentru ei, cel mai mult contează pârtiile care duc spre injustiție, capacitatea sistemului de a-i salva pe oamenii lor, indiferent cât de mult s-au mânjit. Cel mai important era să păstreze spiritul Secției Speciale (Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție – SIIJ), în așa fel încât magistrații fricoși să răspundă la comenzi și să nu fie amenințați cu anchete, iar cei curajoși să poată fi executați rapid. Practic, noua lege prin care se desființează SIIJ păstrează toate aceste calități, iar președintele Klaus Iohannis s-a grăbit să o promulge cu toate că nu respectă niciuna dintre sugestiile și solicitările făcute de Comisia Europeană prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) sau de Comisia de la Veneția. Principala recomandare era ca infracțiunile procurorilor și judecătorilor să fie anchetate de parchete specializate, cum ar fi, spre exemplu, Direcția Națională Anticorupție (DNA)…
Parlamentul încearcă, pe de altă parte, să-i scoată basma curată pe plagiatori, cei care și-au dat masterate și doctorate pe bandă rulantă folosind metoda copy-paste. Există deja mai multe încercări de camuflare a unei amnistii a plagiatorilor în diferite proiecte de lege, unul dintre ele într-o lege despre pensiile profesorilor. Acest entuziasm nu are neapărat legătură cu acuzația adusă premierului Nicolae Ciucă, suspectat că și-a plagiat o parte importantă din teza de doctorat. Premierul conduce de fapt un guvern plin de miniștri care au titluri de doctori.
Profitând de faptul că majoritatea oamenilor sunt preocupați de nenorocirile războiului, liderii țării strivesc justiția de dragul amicilor politici sau, poate, sub presiunea lor“.
Integral pe pagina de internet Deutsche Welle.
15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, în vreme de război: Markó Béla, critici la Viktor Orban și Klaus Iohannis (Libertatea)
Într-un interviu acordat, la Târgu Mureș, ziarului Libertatea, Markó Béla, liderul UDMR în cele mai complicate timpuri ale luptei pentru drepturile minorității maghiare, spune că războiul din Ucraina ne arată că e „o iluzie” că țări ca Ungaria sau România se pot plasa, politic, și în Est și cu Vest. Agresiunea Rusiei, „decisă de un singur om”, ne demonstrează că „alternativa a devenit foarte dură și foarte periculoasă”.
Observații? „A renăscut ultranaționalismul, inclusiv cu sprijin politic, nu doar în România, ci și în Ungaria”
Dezamăgiri? „Retorica populistă a USR”
Klaus Iohannis? „Nu a reușit să facă față acestor așteptări”
Realități? Nici România și nici Ungaria nu sunt suficient de puternice ca să rămână singure. „Dacă nu ne vor spune cei de la Washington și de la Bruxelles care-i situația, atunci ne vor spune cei de la Moscova”
Soluția? „Eu zic, fără ezitare, că trebuie cu toții să alegem acea formulă în care mai avem și noi un cuvânt de spus. Și în Uniunea Europeană mai avem un cuvânt de spus, mai avem și un vot, care poate să fie câteodată decisiv”
Cel mai mare pericol? „Proasta guvernare”
Interviul în Libertatea.
Ministerul Familiei vrea să sporească natalitatea cu vouchere și facilități fiscale. Dar nu doar lipsa banilor îi oprește pe români din a face copii (PressOne)
Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat recent că anul trecut s-a înregistrat cel mai scăzut nivel al nașterilor de când se măsoară natalitatea în România, adică din 1930. Mai exact, numărul de nou-născuți în anul 2021 a fost de 179.854. Însă refrenul cu „cea mai mică natalitate” se tot aude de câțiva ani încoace. Din 1990 până în 2021, numărul anual al nou-născuților s-a diminuat cu aproape 135 de mii. Adică am pierdut, anual, echivalentul populației unui oraș ca Baia Mare.
Apărut parcă din neant la finalul anului trecut, Ministerul Familiei, în frunte cu Gabriela Firea, propune vitejește în programul de guvernare o serie de măsuri, majoritatea financiare, care să sporească natalitatea. Problema e că în spatele lor nu e clar dacă se află o cercetare menită să afle ce-și doresc, mai exact, cuplurile din România, când vine vorba de copii.
PressOne a vorbit cu câteva dintre ele, încercând să afle dacă măsurile fiscale ar putea ajuta, cu adevărat, la creșterea natalității în România.
„Un copil înseamnă responsabilitate, înseamnă că atunci când ridici capul de pe pernă dimineața nu mai este despre tine și nu cred că suntem pregătiți să renunțăm în viitorul apropiat la asta”
Așa își începe mărturia Roxana, de 29 de ani. Roxana locuiește în București alături de partenerul ei. Sunt împreună de 13 ani, dar nu sunt căsătoriți și nu-și doresc un copil în viitorul apropiat. Motivul este cât se poate de simplu și firesc: vor în primul rând să investească în ei, împreună și separat, atât din punct de vedere financiar cât și emoțional.
În cazul lui Vlad situația e puțin diferită. El și partenera sa au făcut pasul spre căsătorie acum doi ani și din acel moment, Vlad și-a dorit un copil. Adoră să petreacă timp cu cei mici și e genul de prieten pe care te poți baza oricând pentru babysitting. Însă Ilinca, soția lui, a simțit în tot acest timp că nu-și dorește o responsabilitate atât de mare. Iar Vlad îi împărtășește reținerile:
„Facultățile noastre au fost destul de lungi și îți dai seama că nimeni nu se gândește la asta în facultate, apoi fiecare dintre noi am lucrat la carieră. Ne doream cumva și stabilitatea financiară. Eu cel puțin provin dintr-o familie săracă și știu foarte bine ce lipsuri erau și cât de greu se chinuiau ai mei.”
