Cauta
Adauga
Sign In

Redeschiderea teatrelor în Galați vine cu premiera „Fluturi Fluturi”, la Teatrul din Buzunar

După o lungă și grea pauză, Teatrul din Buzunar Galați redeschide sala-studio unde prezintă, vineri și sâmbătă, 14 și 15 mai, de la ora 19,00, premiera spectacolului „Fluturi Fluturi”, în regia lui Dan Mirea.

Adaptat după piesa semnată de Aldo Nicolaj, dramaturg de origine italiană, spectacolul pune lumini și umbre pe viața Eddei, o femeie trecută de prima tinerețe.

„Este o poveste cât o viață trăită și o viață imaginată”, dezvăluie Isabela Oancea, managerul Teatrului din Buzunar, care o interpretează pe Edda. „Am încercat să creăm un spectacol în care întrebările și răspunsurile vieții apar ca o constantă pe parcursul întregii reprezentații”, spune și regizorul Dan Mirea.

Din distribuția spectacolului fac parte și doi tineri debutanți, absolvenți ai Facultății de Teatru din Galați, Laurențiu Bobeică și Denisa Onisie, care primesc o șansă frumoasă de a urca pe scenă, într-o perioadă tulbure precum este cea pe care o depășesc momentan teatrele.

„Este un spectacol pe care această companie particulară îl merită pe deplin, la fel și spectatorii acestui teatru, care au devenit un public fidel și permanent”, ne-a declarat Dan Mirea, adăugând: „Într-o lume în care am auzit de atâtea ori cuvintele vaccin și rapel, Teatrul din Buzunar Galați vă invită să vă vaccinați cu un strop de viață, iar dacă v-a plăcut, vă așteptăm și la rapel!”

Premiera „Fluturi Fluturi” are loc în sala-studio a Teatrului din Buzunar (incinta Casei de Cultură a Sindicatelor, et. 1), cu număr limitat de spectatori, conform normelor în vigoare. Biletele sunt disponibile online, pe site-ul Eventbook.ro, la https://eventbook.ro/theater/bilete-fluturi-fluturi?hall=casa-de-cultura-a-sindicatelor-galati.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALTII AU CITIT SI...

 
0
prinGalati Adaugat de prinGalati

Power SEO Verified

PowerSEO este o agentie creatie, design, firma ...
Nici o recenzie

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola