Data de lansare a programelor „Rabla Clasic” și „Rabla Plus” a fost stabilită. Ministrul Mediului Tanczos Barna a anunțat că cele două programe pornesc peste două săptămâni, mai exact pe 24 martie. Acesta a mai spus că bugetul este mai mare decât cel de anul trecut și a făcut precizări și în legătură cu un nou program cu buget de 240 de milioane de lei.
Noul program la care se lucrează
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat la finalul şedinţei de Guvern că noi sesiuni ale programelor „Rabla Clasic” și „Rabla Plus” vor începe pe data de 24 martie, cu buget majorat, totalul acestuia fiind de 1,5 miliarde lei.
De asemenea, în paralel cu „Rabla Clasic” și „Rabla Plus” se lucrează la programul „Rabla Local”, care reprezintă o premieră și va fi realizat în colaborare cu primăriile. Bugetul programului este de 240 milioane lei, iar beneficiarii vor primi câte 3.000 de lei fiecare.
„Avem alocare pentru un program nou, finanţat tot din fondurile pentru gaze cu efect de seră, Rabla Local. Acest program va fi derulat şi implementat în colaborare cu Unităţile Administrativ-Teritoriale, cu primăriile. În 15 zile deschidem înscrierea pentru primării în acest program. După ce se finalizează lista acestor Unităţi Administrativ-Teritoriale şi se semnează electronic contractele de finanţare, deschidem aplicaţia pentru cetăţeni. Avem un buget de 240 de milioane de lei pentru acest program. Bugetul va fi completat cu un procent de 20% din totalul de 100% din partea autorităţilor locale. Adică, 2.400 lei se vor plăti din bugetul AFM, iar 600 de lei se vor plăti din bugetul local. Astfel, beneficiarul va primi un total de 3.000 lei pentru fiecare maşină mai veche de 15 ani şi care va fi casată, va fi predată pentru reciclare”, a explicat Tanczos Barna.
Programul „Microbuze Electrice”
De asemenea, ministrul de resort a anunțat un alt program nou ce va fi lansat în acest an și care se referă la microbuzele electrice, acesta fiind destinat unităţilor de învăţământ.
„Venim cu încă un program nou, Programul Microbuze Electrice, care se adresează unităţilor de învăţământ. Pentru simplificarea programului, deschidem apelul de proiecte pentru Consiliile Judeţene, care vor centraliza cererile din partea unităţilor de învăţământ, astfel încât AFM să poată să gestioneze mai eficient acest program şi să gestioneze un număr mai mic de contracte şi să existe şi o etapă de descentralizare a acestui program către administraţia judeţeană”, a spus ministrul.
În 2023 va continua și programul pentru piste de biciclete, cu un buget de 50 de milioane de lei, şi va primi finanţare iniţiativa „Săptămână Verde”. „Este primul an când, împreună cu Ministerul Educaţiei, pornim educaţia de mediu prin acest program „Săptămâna verde în şcoli”, a adăugat oficialul.
Suma alocată pentru acest program va fi de 100 de milioane de lei, iar banii se vor duce direct la Ministerul Învăţământului şi de acolo vor ajunge în judeţe, prin inspectoratele judeţene.
Citiți articolul original pe