Minunatele povești de la Teatrul „Gulliver” continuă să își poarte spectatorii în noi aventuri fascinante și captivante. Prima duminică din luna februarie aduce iubitorilor de povești și magie peripețiile inedite ale isteţului Muck cel mic.
Micuțul erou și condurii săi fermecaţi parcurg o sumedenie de întâmplări și încercări ce însuflețesc povestea cu intrigi inedite și amuzante, dar și o multitudine de substraturi pline de învățăminte pentru cei mici și pentru cei mari, deopotrivă. Astfel, spectacolul se remarcă prin caracterul său educativ, dar în același timp prin ritmul vioi, prin culoare, vivacitate, prin stilul antrenant, modern și actual al montării semnate de Cristian Pepino. Puse în valoare de actorii Adina Ariton, Marian Sterian, Eduard Șișu, Gina Geru, Elena Marin și Andrei Ciugulea, nuanţele replicilor, umorul şi accentele ironice, converg către spectator, îndemnându-l la o implicare emoțională activă în poveste, ce culminează cu dezvăluirea spiritului destoinic, impresionant de abil al micului protagonist. Muzica lui Dan Bălan însoțește cu prinos de ritm și voioșie toate pățaniile lui Muck, oferind o experiență artistică deplină.
Biletele pentru spectacol se pot achiziționa online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online. De asemenea, acestea se pot procura şi de la sediul teatrului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile. Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.
Totodată, conducerea Teatrului „Gulliver” anunță spectatorii că, având în vedere normele în vigoare, spectacolul se va desfășura cu o capacitate de până la maximum 30% din totalul de locuri disponibile și că au fost întreprinse toate demersurile necesare și au fost toate măsurile sanitare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a tuturor reprezentațiilor.