10 motive pentru care trebuie să înveți Limba Germană

Mark Twain scria la un moment dat: „Abia acum am învățat la ce ar putea fi bună eternitatea. Și anume, pentru a avea șansă să învățăm germana”.

Iar aceasta nu înseamnă că germana este o limba incredibil de greu de învățat. NU, în special pentru Twain care era vorbitor nativ de engleză, deci germana pentru el ar fi fost ca franceza sau italiana pentru noi. Ceea ce voia să spună acesta este că după ce ai învățat germana probabil că îți va trebui o eternitate să poți citi toate lucrările scrise în germană, în original.

Cred că în România sunt multe persoane care se feresc de această limbă din mai multe motive: teama că este prea dificilă, mitul că nu este muzicală, ideea că te descurci tu că doar știi engleza, și acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care limba germană este de multe ori ocolită. Din fericire, în ultimul timp datorită aderării la Uniunea Europeană și a apropierii economice și sociale de Germania, românii unt mult mai înclinați să primească germana în viața lor.

Dacă tot nu sunteți convinși să faceți acest pas si anume să urmați cursuri de limba germană, iată mai jos câteva motive care va pot convinge să faceți acest pas. 

Germana nu este imposibil de învățat

Realitatea este că dacă ai învățat deja engleza, limba germană nu e chiar greu de învățat, pentru că cele două limbi împart nu numai cuvinte asemănătoare sau identice (cu o pronunție poate diferită), dar au și caracteristici gramaticale la comun. Mai mult, sunt multe cuvinte în română care sunt exact ca în germană: prompt, rational, formal, ideal, analog, banal, legal, maximal, minimal. Toate aceste cuvinte sunt comune, la fel și în română și în germană.

O altă caracteristică ar fi că germana spre deosebire de late limbi germanice a împrumutat caracteristici gramaticale și de la limbile latine. Spre exemplu, în limba germană există declinarea substantivelor (adică modificarea formei substantivului în funcție de caz, număr și gen), ceea ce în engleză nu există, dar în română, da.

Limba germană este cu adevărat o limbă complexă și care poate fi intimidantă dacă nu primești materialele și suportul potrivite. Dar, deși complexă, nu este atât de dificil de învățat precum cred unii oameni. 

Germana este cea mai vorbită limbă în Europa

Pentru că Germania este unii dintre liderii politici și economici ai Europei, dar și datorită faptului că această țară este printre cele mai mari din Europa, germana este pe primul loc în Europa din punctul de vedere al numărului de oameni care o vorbesc curent.

Pe lângă Germania, există și alte țări europene ce vorbesc această limbă: Austria, Elveția, Liecthenstein și Luxemburg. Datorită puterii și extinderii Imperiului Austro-Ungar in Europa, populația germană s-a răspândit și în alte zone din Europa. Drept urmare, germana se vorbește curent și în estul Belgiei, regiuni din Danemarca, Olanda și Polonia, nordul Italiei, estul Franței, dar și în anumite părți ale Cehiei și Rusiei. Limba germană este vorbită și la noi în țară în multe regiuni transilvănene în cadrul comunităților de sași. 

Germania este o forță economică globală

Germania se află pe locul 4 în topul celor mai puternice economii ale lumii și pe locul 1, ca fiind cea mai eficientă economie în Europa. Japonia se află pe locul 3 în clasamentul global al economiilor, deci poziția dinaintea Germaniei. De ce va spun acest lucru? După cum se știe japonezii sunt un popor de oameni foarte chibzuiși și calculați care nu lasă mai nimic la voia întâmplării. De aceea, 68% dintre japonezi studiază limba germană…

Unele dintre cele mai mari companii din lume au fost înființate în Germania și chiar dacă au fost de curând preluate de alte companii străine, au păstrat în continuare o parte consistentă de capital german.

Germania este cel mai mare exportator din lume

Germania este de asemenea cel mai mare exportator din lume, de la mașini și automobile până la medicamente și electrocasnice, această țară exportă absolut orice. Majoritatea echipamentelor ce necesită instrucțiuni de utilizare, manualele de service, dar și prospecte de medicamente, etc, toate există inițial în limba germană, iar ele trebuie traduse de către cineva în toate limbile planetei.

De asemenea trebuie să nu uităm că pe lângă Germania, limba germană se vorbește și în alte țări, spre exemplu Elveția. Iar Elveția se află printre țările cu cel mai înalt nivel de trai. 

Germana poate face diferența atunci când cauți un loc de muncă

Volkswagen, BMW, Bosch, Bayer, Aliantz, Siemens sunt doar un infinit de mic număr de companii de succes germane, dar le-m ales special pe cele pe mai cunoscute de lumea întreagă. Imaginează-ți ce oportunități fantastice ți se deschid atunci când în CV-ul tău apare limba germană. Nu numai că vei avea oportunitatea să lucrezi într-o companie de top din domeniul tău, dar vei avea și marele avantaj de a avansa în funcție la locul de muncă respectiv.

Știai că foarte multe companii germane care au venit pe piața românească la început au cerut angajaților să urmeze un curs de limba germană? Deci dacă pornești din start cu acest avantaj, vei avea șanse mai bune de angajare și cu siguranță te vei plasa înaintea celui care candidează pe aceeași poziție, dar nu cunoaște limba. 

Poporul german formează un segment extrem de mare al turiștilor din lume

Mai mult ca sigur că dacă ați călătorit ați observat că în foarte multe locuri din lume există o oarecare exclusivitate pentru turiștii germani. În sensul că la restaurante există meniuri în limba locală și de multe ori doar în germană, fără să aibă deloc în engleză. Sau există indicatoare în limba locală și în germană. Motivația este una foarte simplă, datorită faptului că Germania se bucura de o economie stabilă, iar cetățenii săi sunt poate printre puținii are au locuri de muncă foarte stabile, poporul german a fost, cel puțin în ultimele decenii printre cei mai mari călători în lume. Germania este o țară foarte frumoasa, dar nu au plaje sau mare unde se pot face vacanțe. Drept urmare, atunci când vine vorba despre vară, aceștia aleg de foarte multe ori destinații însorite la mare.

Germanii sunt oameni fericiți și deschiși, iar aceasta îi transformă în turiști minunați. Oamenii relaxați vor cheltui bani și vor încerca să se relaxeze indiferent de ce ar fi. Dea ceea una dintre cele mai bune idei, dacă lucrezi în domeniul turismului este să înveți limba germană. Vei fi foarte apreciat de turiștii din Germania, care în curând probabil că te vor prefera pe tine, cel sau cea care a făcut efortul să le învețe limba.

Germana este o limbă a culturii și invențiilor

Am să închei spunându-vă că limba germană nu vă va ajuta numai în a avea un job mai bun sau a vă dezvolta afacerea, dar va constitui și un punct de plecare pentru a vă putea cufunda în comorile culturii germane. Să nu uităm că unul dintre cele mai puternice curente în literatură a fost romantismul, iar acesta nu a pornit de altundeva, decât din Germania (sa nu uităm de Goethe).

Să ne aducem aminte apoi că unele dintre cele mai mari invenții au fost create de către germani. Spre exemplu piatra de temelie a civilizației actuale, presa de tipar a fost inventat de către Guttenberg, un german. Apoi să nu uităm ca Freud, întemeietorul psihanalizei a fost tot german. Ca să nu mai vorbim de comorile muzicale clasice pe care ni le-a dat tot Germania: Beethoven, Bach, Schubert, Wagner, etc.

Germania deține o bună parte a domeniilor de Internet

Dacă lucrezi în domeniul web învățarea limbii germană poate fi poate cea mai bună mișcare din cariera ta. În mod poate evident domeniile .de se află în topul celor mai multe domenii din lume. Germania deține 5,8% din domeniile pe Internet, iar paginile aferente acestora sunt evident în limba germană.

Germana este limba universală a științei

Știați că peste 100 de premii Nobel din domeniul științei le-au fost acordate unor cetățeni germani de geniu. Einstein, Röntgen, și mulți alți cercetători și deschizători de drumuri au făcut din limba germană a doua cea mai utilizată limbă în domeniul științei. Învățarea germanei te va ajuta să deții un avantaj net dacă activezi în oricare dintre domeniile științei.

Educație de top

Germania acordă ajutor, dar și burse studenților străini. În plus Germania se află în topul primelor 100 de universități din lume, deci cu siguranță sunt printre cei ce oferă educație de calitate. Singura problemă, însă, ar putea-o constitui faptul cp nu știi limba germană. Pentru că majoritatea cursurilor oferite studenților străini sunt in limba germană, probabil tocmai pentru a promova învățarea limbii naționale.

Există de asemenea o gamă largă de programe de schimb cultural prin care elevi din România pot merge să studieze un trimestru sau chiar un an într-un liceu sau într-o școală din Germania. Așa că oportunitățile de studiu sunt nemăsurate.

CONCLUZIE

Pe lângă toate cele de mai sus există nenumărate alte posibile motive, cum ar fi o mutare chiar și temporară în Germania sau într-una dintre țările vorbitoare de germană. Sau poate doar o mândrie personală că ai reușit să înveți limba lui Goethe. Sau gândiți-vă cât de super ar fi să mergeți la Oktoberfest și să le vorbiți limba, să înțelegeți cântecele sau să vă uitați la unul dintre cele mai mari succese ale Netflix, Dark, fără subtitrare?!

Picture of prinGalati

prinGalati

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola