Iți dorești o aventură de neuitat în natură? Iată cum alegi un cort!

Landatelier Leul De Aur

Chiar daca sezonul rece se apropie cu pași repezi și ușor încetăm a ne mai gândi la vacanțe exotice sau ieșiri în natura, acest lucru nu ar trebui să ne determine niciodată să ne oprim din a investi în călătorii. Natura asigură un cadru ideal pentru relaxare și destindere în orice sezon, astfel că iarna nu ar trebui sa reprezinte un impediment în fața plăcerii de a petrece câteva zile în sânul naturii. Ieșirile cu cortul reprezintă experiențe absolut unice prin care putem explora într-un mod diferit frumusețile naturii, de aceea foarte mulți oameni apelează la aceasta soluție atunci când doresc să se deconecteze complet de la tot ceea ce presupune stilul de viață cotidian.

Pentru a te putea bucura din plin de o experiență de tip camping, unul dintre lucrurile de bază de care vei avea nevoie este un cort ales în mod corespunzător. Deși poate părea un lucru mai puțin important, alegerea unui model nepotrivit s-ar putea să îți transforme întreaga aventură într-una pe care nu o vei uita prea curând. Iată așadar câteva aspecte importante de luat în calcul în alegerea unui model de cort adaptat nevoilor tale.

Calitatea

Pe piață există la ora actuală o gamă absolut impresionanta de corturi, însă nu orice model este unul de calitate. Atunci când se vorbește despre calitate în situația corturilor, atenția trebuie îndreptată înspre materialul din care este conceputa atât structura, cât și materialul care îl acoperă. Durata de viață a materialelor cortului, dar și rezistența acestuia în anumite condiții, va depinde foarte mult de calitate, astfel că este recomandat să nu neglijezi absolut aspectul calității.

Condițiile în care îl vei utiliza

Dacă îți dorești doar să îl utilizezi pe timp de zi în excursiile tale montane, atunci investiția într-un cort foarte sofisticat probabil ca nu este una tocmai inspirată. Dacă nu dorești să stai peste noapte în cort, poți alege un loc de cazare în Sebeș sau în orice altă zonă înspre care vei călătorii, în special dacă condițiile meteo nu sunt unele favorabile. Exisă însă și modele de corturi care pot rezista cu brio în condiții meteo nepotrivite, astfel că totul depinde de cum dorești tu să îți petreci timpul în natură.

Dimensiuni

Nu există o dimensiune ideală pentru toată lumea și uneori poate fi mai puțin practic să alegi un cort spațios și înalt dacă sunteți doar două persoane și nu doriți să luați multe lucruri cu voi. Pentru a determina cât mai bine dimensiunea ideală a cortului, este recomandat să ții cont de numărul de persoane care vor sta în interior, dar și numărul de bagaje pe care ai tendința să le iei după tine atunci când petreci câteva zile în natură.

Culoarea

Chiar dacă poate părea un detaliu irelevant, în realitate culoarea unui cort are un oarecare impact asupra confortului în sensul că o culoare deschisă nu se încălzește foarte mult, însă poate deveni puțin deranjantă pentru ochi atunci când există multa lumină. Așadar, o cromatică neutră reprezintă o idee cât se poate de inspirată în acest sens.

Picture of prinGalati

prinGalati

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola