Cum obții o ținută elegantă, demnă de un restaurant select în Cluj sau în orice alt oraș din țară?

restaurant pastel janette

În viața de zi cu zi, de cele mai multe ori ne îndreptăm atenția înspre ținute care să ne asigure cât mai mult confort, însă atunci când vine vorba despre împrejurări precum o ieșire într-un restaurant select, lucrurile se schimbă. Este lesne de înțeles faptul că nicio femeie nu își dorește să facă alegeri neinspirate, mai ales atunci când vine vorba despre un eveniment important. Ținuta pe care o alegi reprezintă o parte din “cartea ta de vizită”, un motiv în plus pentru care să îi acorzi o atenție mai aparte. O ieșire în cadrul unui restaurant select reprezintă fără doar și poate un eveniment pentru care merită să te pregătești așa cum se cuvine din punct de vedere vestimentar.

De cele mai multe ori, deși avem garderoba plină de articole vestimentare, care mai de care, rare sunt situațiile în care știm cu exactitate ce să alegem pentru a străluci și pentru a ieși în evidență. Dacă și tu te afli printre aceste femei, am pregătit pentru tine câteva sfaturi care îți pot fi de folos în adoptarea unei ținute demne de un restaurant select din Cluj.

Alege piese vestimentare elegante

Faptul că evenimentul se va desfășura în cadrul unui restaurant select este un motiv suficient de solid pentru a-ți îndrepta atenția doar înspre piesele vestimentare elegante. Materialul articolelor vestimentare selectate trebuie în mod obligatoriu să fie unul elegant, pentru că deși poate părea un lucru neimportant, calitatea unui material poate fi observată cu ușurință de către un ochi format. Dat fiind faptul că este despre un restaurant select, nu vei putea da niciodată greș cu rochii, fuste și cămăși elegante pentru că sunt un veritabil simbol al feminității și vor reuși mereu să îți pună în valoare formele frumoase ale corpului.

Accesorizează ținuta într-un mod cât mai inspirat

O ținuta elegantă necesită în mod obligatoriu și o accesorizare corectă, pe care o vei putea face foarte simplu cu ajutorul unor bijuterii din argint precum sunt cerceii, inelele, brățările sau colierele. Pentru un plus de unicitate, poți lua în calcul spectaculoasele bijuterii hand-made dar pe care va trebui să te asiguri că le vei putea combina perfect cu ținutele pe care le alegi. Nu uita totodată și de geantă, un accesoriu care de asemenea poate aduce un plus de eleganță și stil ținutei tale, pe lângă utilitatea ei de bază. Asigură-te că faci alegeri inspirate în materie de accesorii și că nu exagerezi cu numărul acestora.

Ține cont de natura evenimentului

Indiferent de cât de select ar fi un restaurant, dacă evenimentul impune un anumit dress code, este recomandat să ții cu strictețe cont de acest lucru. În lipsa unui dress code, este recomandat să ai în vedere natura evenimentului la care urmează să participi. O petrecere organizată de firmă la care lucrezi impune în general o ținută elegantă din sfera business, în timp ce o întâlnire romantică impune în mod automat un outfit care să te transforme într-o prezență seducătoare. Ținând cont de evenimentul care va avea loc, îți vei ușura destul de mult alegerile pe care le ai de făcut.

Picture of prinGalati

prinGalati

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola