Cauta
Adauga
Sign In

Concert Jurjak – Lansare album „Hoții de vise” la Daily Pub

Concert Jurjak – Lansare album „Hoții de vise” la Daily Pub

concert jurjak
Sambata seara, pe 26 noiembrie, Jurjak cântă la Daily Pub Galați în turneul de promovare al celui de-al treilea album de studio – Hoții de vise. Bilete pe iabilet.ro

Albumul  reunește 12 piese cu influențe de blues si rock, compuse în perioada tumultuoasă din ultimii doi ani și jumătate. Toate piesele pleacă de la gândurile și trăirile din această perioadă ale artistului Jurjak, care s-a lăsat inspirat de tot ce l-a înconjurat și i s-a întâmplat – inclusiv experiențe amoroase. A fost o perioadă foarte creativă în care a fost compus destul material chiar și pentru următorul album, cel de-al patrulea.

Muzical, „Hoții de vise” onorează tradiția colaborării cu prietenii de la Bucharest Jazz Orchestra, piesa aleasă pentru featuring fiind de această dată „Orașul nostru”. Altfel, pendulând între neașteptate influențe hip-hop (piesa „Fiecare”, cu un videoclip filmat în clubul Guest House) și bine-cunoscutele vibe-uri blues, „Hoții de vise” este un material divers și inconfundabil Jurjak.

Pe lângă cele lansate până în prezent ca videoclipuri și single-uri – „Nu a mai rămas nimic”, „Calul de luptă”, „Fiecare” etc., albumul va conține desigur și câteva piese inedite. Printre acestea „Poate că” – o piesă care încapsulează energia tumultuoasă adusă de ridicarea restricțiilor din timpul pandemiei.

Despre Jurjak

Muzician, regizor, artist vizual și licențiat în dreptul proprietății intelectuale, Jurjak (George Petroșel) a devenit rapid unul dintre cei mai apreciați artiști de alternativ din Romania. A lansat până acum două albume de studio: Lemon Blues (2016) și Blues Berry (2018), pe care se regăsește și piesa „Imnul Minerilor”, nominalizată la premiile Gopo pentru soundtrack-ul filmului „Planeta Petrila”. Muzica Jurjak are influențe blues, electro, rock și folk – reunite sub o amprentă stilistică proprie – un trademark recognoscibil încă de la primele acorduri.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALTII AU CITIT SI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola