Cauta
Adauga
Sign In

Ce trebuie să ai în vedere când te muţi într-o locuinţă nouă. Semnele care-ți arată că închirierea este opțiunea ideală

Ce trebuie să ai în vedere când te muţi într-o locuinţă nouă. Semnele care-ți arată că închirierea este opțiunea ideală

Față de locuitorii din multe țări occidentale, marea majoritate a românilor doresc să fie proprietari și să nu stea în chirie.

Cu toate acestea, pentru unii dintre noi mutatul în chirie poate fi mult mai avantajos, mai ales pe termen scurt, decât achiziționarea unui apartament sau a unei case.

Dacă nu te-ai decis încă dacă ar fi mai bine să închiriezi o locuință sau să cumperi una pentru a te muta la “casa ta”, specialistii de la imobiliare.ro au identificat o listă clară de semne care îți pot sugera dacă o chirie ar fi potrivită în cazul tău.

Ești la începutul carierei

Un prim semn care arată că pentru tine varianta închirierii este mai bună decât cea a contractării unui credit pentru cumpărarea unei locuințe este acela că te afli la începutul carierei profesionale și nu ai ajuns să ai stabilitate din punct de vedere financiar.

Chiar dacă ai la primul loc de muncă un venit substanțial, nu știi ce se va întâmpla peste un an sau doi, mai ales dacă iei în considerare cât de dinamică este piața muncii și faptul că un tânăr își schimbă, în general, job-ul o dată la doi ani.

Poți profita, în schimb, de perioada în care stai cu chirie pentru a economisi banii care te vor ajuta, de exemplu, la plata avansului pentru prima ta locuință.

Nu ai un venit stabil

Un alt semnal care îți arată că nu ești pregătit să iei o locuință cu credit este acela că nu dispui de un venit stabil sau de un partener în viața personală.

Dacă ești pe cont propriu și nu ai un suport financiar substanțial din partea părinților tăi sau din partea unui partener stabil în viața personală, ar fi mai bine să stai la început în chirie până vei avea stabilitatea financiară necesară pentru a lua în calcul responsabilitatea achiziționării unei locuințe.

Închirierea te va ajuta în acest caz pentru că vei avea posibilitatea de a te muta oricând într-un apartament pentru care proprietarul va solicita un preț mai mic sau îți vei putea găsi un coleg de apartament care să te ajute cu plata cheltuielilor.

Nu ești pregătit să faci un credit pe termen lung

Achiziționarea unei locuințe prin programul Prima Casă sau printr-un credit ipotecar vine cu ani de zile de plată lunară a ratelor. Acestea au o valoare constantă și nu sunt o povară de care poți scăpa cu ușurință, având în vedere că multe dintre creditele pentru cumpărarea locuințelor sunt luate pe o perioadă de 25-30 de ani.

Atunci când ai început deja să îți pui bazele unei familii, te-ai căsătorit și ai un partener stabil, este bine să achiziționezi o locuință. Un partener stabil în viața personală îți va asigura o susținere financiară suplimentară. În plus, în cazul în care îți pierzi locul de muncă va avea cine să te ajute cu plata ratelor.

Dacă simți că nu ești pregătit de responsabilitatea unui credit imobiliar, o alegere mai bună pentru tine ar fi să stai o perioadă cu chirie pentru a vedea cum te descurci cu gestionarea unor cheltuieli lunare destul de semnificative.

Nu excluzi posibilitatea unei relocări

Multe companii internaționale care au sedii în principalele orașe ale țării, precum Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași, apelează la recrutarea specialiștilor din Capitală sau din alte localități și relocarea lor.

Este posibil să primești o astfel de ofertă, care vine cu numeroase beneficii, pe care de cele mai multe ori nu le poți refuza, mai ales dacă lucrezi în domeniul IT. În acest caz, achiziționarea unei case unde nu vei locui, cel puțin pentru câțiva ani, nu este recomandată.

Ce trebuie să urmărești atunci când te gândești să închiriezi un apartament

Atunci când te pregătești să închiriezi o locuință trebuie să fii pregătit să iei rapid o decizie, pentru că proprietățile bune cu prețuri accesibile se dau rapid.

În plus, trebuie să te gândești bine care ar fi cea mai potrivită locuință pentru tine şi să iei în calcul dacă ai sau vrei să îţi iei o pisică. Nu are rost să plătești chirie pentru un apartament cu 2 camere când tu locuiești singur, ai un program încărcat la locul de muncă, iar restul orelor libere le petreci mai mult în oraș.

Poți să optezi mai degrabă pentru o garsonieră sau un studio. După ce ai hotărât ce tip de locuință se potrivește pentru tine, trebuie să te gândești și la cartierul în care ar fi cel mai convenabil să te muți.

Primele cheltuieli pe care le vei avea odată ce vei bate palma cu un proprietar

Vorbim aici despre avans (de cele mai multe ori echivalent cu valoarea unei chirii), despre garanție (de cele mai multe ori echivalentă cu valoarea unei chirii) și de comisionul agentului imobiliar, acolo unde intermedierea dintre tine și proprietar a fost făcută de acesta (de cele mai multe ori echivalent cu 50% din valoarea unei chirii).

Astfel, dacă vrei să închiriezi un apartament cu 300 de euro/lună, trebuie să fii pregătit să scoți din buzunar la început 750 de euro.

Este important, de asemenea, să pleci în căutarea locuinței ideale abia după ce te-ai informat cu privire la obligațiile și drepturile pe care le vei avea odată ce vei fi chiriaș, dar și cu privire la diverse clauze contractuale care ar putea să îți facă relația cu proprietarul mai ușoară.

În cazul în care simți că nu ai timpul necesar pentru a căuta locuințe, pentru a-ți programa vizionări și pentru a te informa cu privire la condițiile contractuale, este recomandat să apelezi la un agent imobiliar care te poate sprijini și sfătui.

Citiți articolul original pe Ziare.com

Negarea răspunderii! pringalati.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALTII AU CITIT SI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola