Spectacole de teatru și dans, concerte, expoziții, lansări de carte, ateliere și activități creative, competiții și demonstrații sportive, festivaluri, precum și un spectaculos foc de artificii. Sunt pe scurt câteva dintre evenimentele de care gălățenii se vor bucura, în perioada 6 – 12 iunie 2022, cu ocazia Zilelor Municipiului Galați.
Printre cele mai importante evenimente se numără Festivalul Gastronomic, Târgul de colecții și antichități, Festivalul Internațional „Nae Leonard”, Festivalul Internațional de Film Ecologist EcoFest, precum și concertele de pe Faleza superioară cu Emaa, Irina Rimes, The Motans, Credit & Solomon, Amuly, Killa Fonic, Paula Hriscu, Cuibul, Zdob și Zdub.
Zilele Municipiului Galați au fost instituite prin hotărâre a Consiliului Local și se desfășoară în săptămâna care include ziua de 6 iunie (de luni până duminică). Existența oraşului Galaţi este atestată documentar în anul 1445, într-un act semnat de domnitorul Ştefan al II-lea. Galaţiul ajunge apoi important târg şi principalul port al Moldovei, administrat de primii reprezentanţi ai obştii din 6 iunie 1830, când se înfiinţează Comisiile Orăşeneşti, primul organism administrativ modern ce avea drept obligaţie buna orânduială a oraşului.
Pentru acest eveniment, Primăria municipiului Galați a alocat 787.000 lei fără TVA, organizatorul fiind Mattman Music SRL.
Program “Zilele Municipiului Galați” 06 – 12 iunie 2022
Luni, 06.06.2022:
- 18:00-20:00, Grădina Publică – Spectacol de dans și entertainment.
Marți, 07.06.2022:
- 10:00-11:30, Librăria Donaris – Atelier de citit povești pentru copii cu vârstă cuprinsă între 3 – 5 ani;
- 10:00-13:00, Teatrul Național de Operă și Operetă “Nae Leonard” – Festivitate de premiere a cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie;
- 16:00-17:00, Grădina Publică – Demonstrație de atletism (ștafetă, alergare peste garduri și aruncare greutăți – 3 grupe de juniori);
- 17:00-18:30, Librăria Humanitas “Povești pe nerăsuflate” – atelier de desen destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 – 14 ani;
- 17:30-18:30, Librăria Donaris – Activități creative destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 – 6 ani;
- 18:00-20:00, Grădina Publică – Ateliere de construcție păpuși – creație de păpuși din carton reciclat;
- 19:00, Teatrul Dramatic “Fani Tardini” – Gala de deschidere a Festivalului Internațional de Film ECOFEST – concert Trupa Folk Frate, Film în secțiunea “Panorama”.
Miercuri, 08.06.2022:
- 10:00-11:30, Librăria Donaris – Atelier de citit povești pentru copii cu vârstă cuprinsă între 3 – 5 ani;
- orele 11:00-14:30, Sala de festivități a Colegiului Național “Vasile Alecsandri” – Festivalul Internațional de Film ECOFEST – Preselecții “Zona Liberă de Indiferență” ;
- 15:00-18:00, Sala de festivități a Colegiului Național “Vasile Alecsandri” – Festivalul Internațional de Film ECOFEST – Filme în secțiunea “Competiție” / Workshop-uri;
- 16:00-17:00, Grădina Publică – Demonstrație de atletism (ștafetă, alergare peste garduri și aruncare greutăți – 3 grupe de juniori) și demonstrații de lupte libere – simularea unei întreceri de lupte la mai multe categorii de vârstă (15 perechi de luptători legitimați ai CSM Dunărea Galați);
- 16:00-18:00, Biblioteca ”V.A. Urechia”- recital poetic ”Sânge albastru de Dunăre”;
- 17:00-18:00, Grădina Publică – Demonstrații caiac canoe, hochei pe gheață, patinaj artistic și patinaj viteză, taekwondo wt, tenis de câmp;
- 17:30-19:00, Librăria Donaris – Atelier de creație bijuterii din piele;
- 18:00-19:00, Librăria Humanitas – Dubla Lansare de carte: Tatiana Niculescu, “Singur. Viața lui Mihail Sebastian”; Radu Oltean, „Geții lui Burebista și lumea lor”;
- 18:30-19:00, Grădina Publică – Demonstrații de dans sportiv copii (grupa 1: 4-6 ani) și elevi/amatori;
- 19:00-20:00, Grădina Publică – Dans copii 10-12 ani – Trupa “Shining Stars” și trupa “Minidance”.
Joi, 09.06.2022:
- 10:00-11:30, Librăria Donaris – Atelier de citit povești pentru copii cu vârstă cuprinsă între 3 – 5 ani;
- 11:00-14:30, Sala de festivități a Colegiului Național “Vasile Alecsandri” – Festivalul Internațional de Film ECOFEST Preselecții “Zona Liberă de Indiferență”;
- 15:00-18:00, Sala de festivități a Colegiului Național “Vasile Alecsandri” -Festivalul Internațional de Film ECOFEST Filme în secțiunea “Competiție” / Workshop-uri;
- 16:00-17:00, Grădina Publică, Demonstrații de lupte libere – simularea unei întreceri de lupte la mai multe categorii de vârstă (15 perechi de luptători legitimați ai CSM Dunărea Galați);
- 16:00-18.00, Biblioteca ”V.A. Urechia”- lansarea volumului ”Ithaca danubiană”;
- 17:00-18:00, Grădina Publică – Demonstrații caiac canoe, hochei pe gheață, patinaj artistic și patinaj viteză, taekwondo wt, tenis de câmp; demonstrații de haltere – simulare competiție timp de 90 minute cu sportivi campioni ai României;
- 17:30-18:00, Grădina Publică – Demonstrații de dans sportiv copii (grupa 2: 6 – 12 ani) și elevi/amatori;
- 17:00-18:30, Librăria Humanitas “Povești pe nerăsuflate” – atelier de desen destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 – 14 ani;
- 17:30-19:00, Librăria Donaris – Activități creative destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 – 10 ani;
- 17:30-19:30, Librăria Alexandria – Lansare de carte – Marilena Apostu, “Umbrele nu fac zgomot”;
- 18:00-20:00, Grădina Publică – “Improshow” , “Labirintul cu povești” – participare interactivă, face painting, desene pe asfalt, sesiune foto, baloane cadou.
Vineri, 10.06.2022:
- 10:00-20:00, Faleza Superioară a Dunării – Târg de Colecții și Antichități;
- 14:00-22:00, Faleza Superioară a Dunării, Festival Gastronomic;
- 15:00-18:00, Sala de festivități a Colegiului Național “Vasile Alecsandri” – Festivalul Internațional de Film ECOFEST Filme în secțiunea “Competiție” / Workshop-uri;
- 16:00-17:30, Sediul Biibliotecii “V.A. Urechia” – “Povești pe nerăsuflate” – atelier de desen destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 – 14 ani;
- 16:00-21:00, Faleza Inferioară a Dunării – punct de informare Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere AntiDrog Galați; 17:00, Zona pietonală Spicu, Festivalul Internațional de Film ECOFEST Finala competiției “Zona Liberă de Indiferență”;
- 17:00-18:00, Grădina Publică – Demonstrații de haltere – simulare competiție timp de 90 minute cu sportivi campioni ai României;
- 18:00-22:00, Faleza Superioară a Dunării – Concert aniversar “Zilele municipiului Galați” – artiști: Emaa, Irina Rimes, The Motans;
- 18:30-19:00, Grădina Publică – Demonstrații de dans sportiv copii (grupa 3: 12 – 16 ani) și elevi/amatori;
- 19:00, Zona pietonală Spicu – Festivalul Internațional de Film ECOFEST – Film în secțiunea “Panorama”;
- 19:00-20:30, Grădina Publică – Demonstrații dans (3 categorii de vârstă: până în 9 ani; 14 – 18 ani; trupă mămici) – Trupa “Princes”, trupa “Rytmic Dance” și trupa “Zumba Mom”;
- 21:00, Zona pietonală Spicu – Festivalul Internațional de Film ECOFEST, Concert folk: Andrei Păunescu, Vangheli Gogu și Mihai Napu.
Sâmbătă, 11.06.2022:
- 10:00-20:00, Faleza Superioară a Dunării – Târg de Colecții și Antichități;
- 10:00-20:00, Grădina Publică – Concurs de șah (grupe de copii și tineret);
- 11:00-15:00, Bazinul semiolimpic al CSM Galați – Concurs de Înot Cupa “Serbările Galațiului”;
- 14:00-22:00, Faleza Superioară a Dunării – Festival Gastronomic;
- 16:00-21:00, Faleza Inferioară a Dunării – punct de informare Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere AntiDrog Galați;
- 17:00-18:15, Grădina Publică – Moment muzical Theomusic Academy;
- 18.00, Teatrul Național de Operă și Operetă ”Nae Leonard” – Festivalul internațional ”Nae Leonard”;
- 18:00-19:00, Caiac Canoe – expunere caiace, mici demonstrații pe uscat și pe apă;
- 8:00-22:00, Faleza Superioară a Dunării – Concert aniversar “Zilele municipiului Galați” – artiști: Credit & Solomon, Amuly, Killa Fonic;
- 18:15-20:00, Grădina Publică – Spectacol pentru copii “Scufița Roșie”, de Charles Perrault în regia lui Daniel Stanciu;
- 19:00, Zona pietonală Spicu – Festivalul Internațional de Film ECOFEST – Film în secțiunea “Panorama”;
- 20:30, Zona pietonală Spicu, Festivalul Internațional de Film ECOFEST – Gala finală și acordarea premiilor – Concert Proconsul.
Duminică, 12.06.2022:
- 10:00-20:00, Faleza Superioară a Dunării – Târg de Colecții și Antichități;
- 12:00-14:00, Bazinul semiolimpic al CSM Galați – Concurs de Înot Cupa “Serbările Galațiului”;
- 14:00-22:00, Faleza Superioară a Dunării – Festival Gastronomic;
- 17:00-19:00, Grădina Publică – Spectacol pentru copii “Ursul păcălit de vulpe”, de Ion Creangă în regia lui Aurelian Iorga;
- ora 18:00, Teatrul Național de Operă și Operetă “Nae Leonard” – Premiera operei “Don Giovanni”;
- 18:00-22:00, Faleza Superioară a Dunării – Concert aniversar “Zilele municipiului Galați” – artiști: Paula Hriscu, Cuibul, Zdob și Zdub;
- 22:00, Faleza Inferioară a Dunării (barjă pe Dunăre) – Spectacol de artificii care marchează închiderea manifestărilor organizate cu ocazia evenimentului “Zilele municipiului Galați”.
În fiecare zi, în perioada 06 – 12.06.2022:
- Muzeul de Artă Vizuală Galați – Expoziția ”PRO BOHOLȚ” ediția a 10-a;
- Librăria Donaris – Târg de carte, rechizite și ateliere practice;
- Muzeul de Istorie ”Paul Păltânea” – Expoziție foto documentară ”Istoria orașului Galați de la începuturi și până azi”;
- Biblioteca ”V.A. Urechia”- expoziții de cărți poștale ”Galațiul de altădată”;
- Biblioteca ”V.A. Urechia” – expoziții de carte și periodice ”Viața de altădată din orașul Galați prin reclamele vremii”;
- Grădina Publică (11:00-20:00) – spectacole de interpretare muzicală, de magie, de iluzionism, de teatru pentru copii și tineret.
9-10 iunie 2022, Baza Sportivă Siderurgistul – Cupa Prieteniei (mini-fotbal seniori amatori).