Atenție când aveți în mașină un animal de companie, pentru că, în anumite situații, poliția de poate sancționa cu amendă de aproape 3.000 de lei, dacă circuli cu pisica sau câinele în mașină.
Codul Rutier stabilește că nu poți transporta animale în mașină decât în anumite condiții.
Iar cei care nu respectă aceste reguli, riscă să primească o sancțiune drastică. Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul celor care transportă copii mai mici de 12 ani, pe locurile din față.
Amendă de aproape 3.000 de lei, dacă circuli cu pisica sau câinele în mașină
„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni […] transportul copiilor mai mici de 12 ani sau al animalelor pe locurile din față ale vehiculelor”, precizează articolul 102, Alin. 1(27), din Codul Rutier.
Așadar, cei care obișnuiesc să țină animalul de companie pe scaunul șoferului sau al pasagerului din dreapta, riscă să primească între 9 și 20 de puncte de amendă.
Ceea ce înseamnă o sancțiune de până la 2.900 de lei.
Legea are scopul de a-i menține pe șoferi concentrați la drum. Pentru că, în mers, animăluțul de companie se poate agita, se poate speria. Și poate chiar să sară pe volan sau pedale.
De aceea, se recomandă ținerea acestuia într-o cușcă sau ham special pentru mașină.
Cum poți transporta un animal de companie cu mașina
Pentru a transporta legal un animal de companie cu mașina, acesta trebuie ținut pe bancheta din spate. Și, la fel ca pe un copil, ca să îl protejăm trebuie să îl ancorăm.
Cea mai simplă și sigură variantă este cușca. Nu va fi prea comod pentru cățeluș sau pisicuță, dar e cel mai simplu mod de transport. Aceasta poate fi prinsă cu centurile de siguranță. Sau, dacă e de mici dimensiuni, poate fi pusă jos, în spatele scaunului șoferului. Prețul acestora pornește de la aproximativ 60 de lei, dar poate ajunge la peste 3.000 de lei. Depinde cât este de complexă, din ce materiale e făcută și ce dimensiune are.
Mai există varianta unui scaun auto pentru animale de companie. Este similar cu cel pentru copii, numai că e un fel de coș. Se prinde, de asemenea, cu centurile de siguranță. Și, în interior, are o serie de centuri speciale pentru cățel sau pisică. Iar prețul pornește de la aproximativ 130 de lei.
Nu în ultimul rând, mai e disponibil un ham auto pentru căței sau pisici. Acesta este un fel de zgardă, care se prinde de gâtul și pieptul patrupedului și apoi se leagă de centura de siguranță. Animăluțul va fi astfel ținut într-un punct fix, iar în caz de accident, va rămâne prins de bancheta din spate. Prețul acestor hamuri pornește de la aproximativ 30 de lei.
Citiți articolul original pe