Muzeul de Artă Vizuală Galaţi îi invită pe iubitorii de pictură, joi 18 februarie, ora 18.00, la vernisajul expoziţiei „Babilon” semnată Rodica Gherghinoiu şi Valentin Neacşu.
Născută pe 31 iulie 1977 în Panciu, Vrancea, Rodica Gherghinoiu a absolvit în 2012, Facultatea de Arte din cadrul Universității ,,Dunărea de Jos” Galați, secţia pictură. Din același an lucrează ca artist plastic la Teatrul Muzical „Nae Leonard”.
Valentin Neacșu s-a născut pe 16 februarie 1979 în Măcin, Tulcea, absolvind în 2003, Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca. Dincolo de activitatea sa ca artist plastic, Valentin Neacșu este și regizor de film de animație, participând la festivaluri precum „Kinofest”, „Filmul de Piatra” sau „Anonimul”. Vernisajul va avea loc în prezenţa artiştilor, iar expoziţia poate fi vizionată până la data de 13 martie 2016.