Un sportiv sărac şi respectul unei lumi întregi

Încă din 1952 Guatemala a participat la Jocurile Olimpice, însă totdeauna totul s-a redus la simpla prezenţă. Anul acesta însă, un sportiv din acest stat a reuşit să cucerească medalia de argint şi respectul unei lumi întregi.
În viaţă, tot răul spre bine
În regiunea San Cristobal din Guatemala se năştea în 1991 Erick Barrondo, într-o familie sărmană. De mic a concurat la alergarea pe distanţă lungă, însă într-o zi a suferit o accidentare. Şi, cum se întâmplă de obicei în viaţă, tot răul a fost spre bine. Astfel, pentru recuperare îi este recomandată tehnica marşului sportiv şi Erick nu îşi închipuia ca se afla pe drumul ce duce spre titlul de vicecampion olimpic.
Şi visele pot fi fotografiate
2011 a fost anul în care şi-a câştigat dreptul de a participa la Jocurile Olimpice de la Londra. Înainte de a pleca la Olimpiadă, tânărul de 21 de ani s-a fotografiat în faţa casei cu o medalie confecţionată de el, din piatră. Se ştie că tinereţea are îndrazneala aceasta de a visa, de a cuceri tot ce este bun şi frumos. Borrondo făcea astfel o fotografie visului său: medalie la Londra, acolo unde concurează cei mai buni sportivi din lume.

După o cursă dramatică la proba de 20.000 de metri marş, sportivul din San Cristobal trece al doilea linia de sosire şi în statul Guatemala armele sunt lăsate jos. Nimeni n-a mai luptat în Guatemala în ziua de sâmbătă, 4 august. Toată lumea a sărbătorit victoria compatriotului lor.
Este bine ştiut faptul că Guatemala are problem cu armele şi cuţitele. Sper ca această medalie să-i inspire pe toţi tinerii pentru ca să lase armele jos şi să încalţe o pereche de adidaşi. Dacă vor face asta, voi fi cel mai fericit din lume.” (Erick Barrondo)
A reuşit ce n-a putut preşedintele
Imediat după cursă, preşedintele din Guatemala l-a sunat pe vicecampionul olimpic: ”toţi au ieşit pe stradă să sărbătorească victoria, nimeni nu mai luptă!”
Când a fost întrebat de jurnalişti de unde a avut atâta forţă, s-a înseninat la faţă şi a răspuns: ”de la familia mea. De la ei am învăţat că e foarte importantă disciplina. Mama şi tata mi-au mai spus: pentru ca tu să învingi va trebui să nu dai importanţă vorbelor şi tot ce se întâmplă rău în jurul tău, şi să mergi înainte.”
Erick Barrondo este simbolul tuturor celor care în condiţii vitrege, în atmosferă de descurajare şi nelinişte, luptă mai departe şi înving greutăţile. Deşi pretutindeni în ţara sa sunt lupte şi conflicte armate, acest sportiv le-a învins sâmbătă, arătând că sunt alte moduri prin care poţi câştiga respectul unei lumi întregi. Ceea ce n-au reuşit să facă pentru Guatemala cei ce conduc lumea, a făcut acest tânăr cu voinţă de fier.

Picture of Sergiu M.

Sergiu M.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola