Statele membre ale UE, Comisia şi Parlamentul au finalizat sâmbătă o nouă legislaţie care va permite să se lupte mai bine împotriva derivelor pe internet.
Este vorba despre discursurile instigatoare la ură, campaniile de dezinformare sau vânzarea de produse contrafăcute, notează AFP, citată de Agerpres.
După mai multe luni de negocieri, s-a ajuns la un „acord” între instituţiile europene cu privire la „Regulamentul privind serviciile digitale” (Digital Services Act – DSA) care va impune marilor platforme, precum Facebook (Meta) sau Amazon, să elimine mai bine conţinutul online ilegal şi periculos, a anunţat pe Twitter comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, iniţiatorul proiectului împreună cu colega sa de la Concurenţă, Margrethe Vestager.
„Acest acord este istoric”, a salutat imediat preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, „noile noastre reguli vor proteja utilizatorii online, vor asigura libertatea de exprimare şi oportunităţi pentru întreprinderi”.
„DSA este o premieră mondială în ceea ce priveşte reglementarea digitală”, a subliniat Consiliul UE, care reprezintă cele 27 de state membre, într-un comunicat. Textul „tocmai a consacrat principiul că ceea ce este ilegal offline trebuie să fie ilegal şi online. Acesta urmăreşte să protejeze spaţiul digital împotriva difuzării de conţinut ilegal şi să garanteze protecţia drepturilor fundamentale ale utilizatorilor”, potrivit sursei.
Regulamentul privind serviciile digitale este una dintre cele două părţi ale unui plan de anvergură prezentat în decembrie 2020 de executivul european.
Prima parte, regulamentul pieţelor digitale (Digital Markets Act, DMA), care abordează practicile anticoncurenţiale, a fost încheiată la sfârşitul lunii martie.
DSA, la rândul său, actualizează directiva de comerţ electronic, născută acum 20 de ani, când platformele gigantice erau încă embrionare.
Obiectiv: să pună capăt exceselor reţelelor sociale care au ajuns deseori pe prima pagină a publicaţiilor: asasinarea profesorului de istorie Samuel Paty în Franţa după o campanie de ură în octombrie 2020, atacul manifestanţilor asupra Capitoliului SUA în ianuarie 2021, în parte planificat pe Facebook şi Twitter.
Partea întunecată a internetului se referă şi la platformele de vânzare invadate cu produse contrafăcute sau defecte, care pot fi periculoase, cum ar fi jucăriile pentru copii care nu respectă standardele de siguranţă.
Noul regulament stabileşte obligaţia de a elimina „prompt” orice conţinut ilegal (conform legilor naţionale şi europene) de îndată ce o platformă ia cunoştinţă de acesta. Constrânge reţelele sociale să suspende utilizatorii care încalcă „frecvent” legea.
DSA va solicita site-urilor de comerţ electronic să verifice identitatea furnizorilor lor înainte de a le oferi produsele.
În centrul proiectului, noi obligaţii impuse „platformelor foarte mari”, cele cu „peste 45 de milioane de utilizatori activi” în UE, adică aproximativ douăzeci de companii, a căror listă rămâne de stabilit, dar care va include Gafam (Google, Apple, Facebook, Amazon, Microsoft), precum şi Twitter şi probabil TikTok, Zalando sau Booking.
Aceşti jucători vor trebui să evalueze riscurile asociate cu utilizarea serviciilor lor şi să pună în aplicare mijloacele adecvate pentru a elimina conţinutul problematic. Li se va impune o transparenţă sporită asupra datelor şi algoritmilor de recomandare.
Ei vor fi auditaţi o dată pe an de organisme independente şi plasaţi sub supravegherea Comisiei Europene care poate aplica amenzi de până la 6% din vânzările lor anuale în cazul unor încălcări repetate.
„În contextul agresiunii ruse din Ucraina şi al consecinţelor speciale privind manipularea informaţiilor online, a fost introdus un nou articol pentru a stabili un mecanism de reacţie în cazul unei crize”, a indicat Consiliul European. Acest mecanism, activat prin decizie a Comisiei, va permite luarea de măsuri „proporţionale şi eficiente” împotriva platformelor foarte mari care ar contribui la răspândirea de informaţii false.
Citiți articolul original pe