Turneul „VĂ PLACE TANGO?” ajunge la Galati

După succesul înregistrat de turneul naţional „VĂ PLACE TANGO ?”,  prezentat în toamna anului 2014 de RĂZVAN SUMA în 12 oraşe din România, artistul revine la început de vară cu cea de-a II-a ediţie a aceluiaşi turneu.

Alături de violoncelistul român se vor afla doi invitaţi argentinieni: ANALIA SELIS – voce şi JULIO SANTILLAN – chitară, care soseşte din Argentina pentru a cânta tango publicului din România. Cea de-a doua ediţie a turneului naţional „Vă place Tango?” va avea loc în nouă oraşe din România, între 23 mai şi 12 iunie 2015. La Galati evenimentul va avea loc in data de 6 iunie, începand cu ora 19.00, la Teatrul Muzical Nae Leonard.
Editia din acest an a turneului „Vă place Tango?”aduce o noutate în conceptul turneului: pe lângă aranjamentul inedit pentru violoncel, chitară şi voce, repertoriul a fost extins pentru a cuprinde alături de piese semnate de cei mai cunoscuţi compozitori ai genului – Astor Piazzolla, Carlos Gardel şi Sebastián Piana, interpretate în stilul tradiţional original, creaţii compuse de Julio Santillán şi o serie de tangouri din repertoriul de gen românesc. Iar scenografia a fost astfel gândită pentru ca fiecare concert să evoce, însufleţit de jocul scenic al Analiei Selis, atmosfera inconfundabilă a mahalalelor din Buenos Aires şi pe cea a localurilor bucureştene din perioada interbelică.
Violoncelistul Răzvan Suma, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, a susţinut sute de recitaluri şi concerte în România şi în străinătate. A evoluat, alături de pianistul spaniol Josu Okiñena, în săli prestigioase ca Auditorio Nacional de Madrid şi Teatro Colon din Buenos Aires şi a colaborat cu nume sonore ale scenei artistice internaţionale, precum Maxim Vengerov, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea şi Misha Katz. Analia Selis, originară din Argentina, a devenit în ultimii ani una dintre cele mai cunoscute şi apreciate voci exotice din peisajul muzical românesc. A fost invitată să deschidă evenimente muzicale de înaltă ţinută artistică, precum concertele susţinute în România de Buena Vista Social Club, Juanes, Natalie Imbruglia, Septeto Nacional de Cuba.
Analia este cunoscută publicului din România mai ales pentru promovarea inspirată, adesea cu elemente de scenografie autentică, a muzicii din ţara natală. Julio Santillán, compozitor, chitarist şi orchestrator argentinian, a înregistrat peste 40 de CD-uri cu muzicieni din întreaga lume. A început studiile muzicale în Argentina pentru a le continua la Berklee College of Music din Boston (SUA). A lucrat, ca orchestrator şi compozitor, pentru spectacole de teatru, filme, înregistrări şi concerte live ale unor artişti de primă mărime din SUA şi Europa. În abordările sale componistice, combină elemente ale muzicii tradiţionale argentiniene cu jazz şi muzică clasică.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola