Astăzi, când Tudor Gheorghe împlineşte frumoasa vârstă de 67 de ani, vă prezentăm povestea vieţii lui. Este povestea unui om care a reuşit prin talent. Talent şi multă muncă.
”Cine ne garantează nouă că în satele din România nu se nasc genii?”
Pe 1 august 1945 se năştea în comuna Podari din judetul Dolj, într-o familie de ţărani. Viaţa a mers normal până într-o zi, când capul familiei a fost arestat, acuzat de legionarism. Soţiei, plecată la Craiova să afle ce e cu bărbatul ei, i s-a spus: ”mergi femeie acasă, i-au dat 22 de ani”. În drumul spre sat, mama lui Tudor Gheorghe a albit. În câteva ore.
Cu durere, artistul povesteşte cum cei 7 ani în care tatăl său a stat în închisoarea de la Aiud au fost cumplit de grei. Pentru a-şi câştiga existenţa muncea la orezăria din sat. Intra dimineaţa în lanul de orez şi ieşea seara, luând de pe picioarele sale lipitorile ce se încăpaţânau să rămână să se hrănească cu sângele lui.
”Am trudit de mi-au sărit ochii din cap să pun în valoare versul, poezia şi cântecul românesc.”
Tudor Gheorghe nu a avut o ascensiune rapidă şi nemerituoasă, ci din contră, a muncit pe brânci pentru ca să se afirme. Astfel, la 21 de ani, după ce a absolvit Academia de Teatru din Bucureşti, s-a întors la Craiova la Teatrul Naţional. Povesteşte mereu tinerilor cum a început cu munca de jos, ducând tava, făcând figuraţie şi fiind de multe ori luat peste picior de către colegii actori mai mari. În condiţiile acestea, în inima lui se dădea o luptă cumplită, după cum avea să relateze mai târziu.
În 1969 a susţinut primul său recital, ”Menestrul la curţile dorului”, cu interpretări din poezia poeţilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu. Tânărul, care în urmă cu trei ani era primit cu ostilitate la Teatrul din Craiova, i-a impresionat pe toţi. Nimeni până la el nu mai oferise un asemenea spectacol.
”Peste tot în lume valorile reale în orice domeniu sunt singulare şi ele se încrîncenează să evolueze.”
De parcă o copilărie chinuită şi un început de carieră fără un sprijin nu erau de ajuns, Tudor Gheorghe a trebuit să treacă peste o altă mare greutate pentru ca să ajungă marele artist de astăzi. În 1979, după spectacolul „Pe-un franc poet”, regimul comunist i-a interzis să mai concerteze. Zece ani de suferinţă răbdată în tăcere. Asumată şi răbdată.
În 1989 Tudor Gheorghe revenea pe scenă cucerind încă o dată publicul şi lumea artistică, de aceasta data definitiv.