post-title Sustinem Social Act Theatre in semifinalele Campionatului Național de Teatru Sport

Sustinem Social Act Theatre in semifinalele Campionatului Național de Teatru Sport

Sustinem Social Act Theatre in semifinalele Campionatului Național de Teatru Sport

event

Luni 20 octombrie ora 20.00 la Music Club din Bucureşti are loc un eveniment istoric: confruntarea creativă și curajoasă dintre prietenii nostri de la Social Act Theatre si trupa Backstage Boys din Bucuresti, la care și tu vei face parte din juriu!
„Toată chestia e nu să fii în siguranţă… ci să rişti totul în faţa spectatorilor, iar când o dai în bară să nu te bosumfli, ci să fii în continuare vesel şi dornic de joacă!” – Keith Johnstone, inventatorul formatului de Teatru Sport
Două echipe de câte trei actori, un MC, un muzician, Expertul Tehnic, Expertul Narativ și Expertul în Divertisment (ai ghicit, publicul) vor da ce e mai bun din ei timp de două reprize a câte 45 de minute.
Jocuri de agilitate, jocuri cu surprize, jocuri muzicale sau cu voluntari, toate acestea și multe altele într-un spectacol dinamic, intens și super-distractiv.
Spectacolul face parte din etapa de semifinale a Campionatului Național de Teatru Sport, un eveniment în premieră națională.
Veţi putea urmări meciul şi în direct, prin live streaming, pe www.facebook.com/improfest.ro
Teatru Sport, un format internaţional jucat în întreaga lume, încurajează improvizatorii să se arunce în vâltoarea spontaneităţii, să creeze poveşti despre viaţă, să propună puncte de vedere puternice, totul în cadrul unei seri de teatru improvizat. Spectatorii sunt atraşi şi reacţionează adesea ca la un eveniment sportiv, spectacolul rămânându-le în minte mult timp după aceea.
Campionatul Național de Teatru Sport face parte din ediția a doua !MPRO – Festivalul Național de Improvizație.
Vezi mai multe detalii pe www.improfest.ro si pe www.facebook.com/improfest.ro

Altii au citit si...