Supriză la Salonul Auto de la Moscova: Mazda6

Pe 29 august a debutat Salonul Auto de la Moscova. Evenimentul se va încheia pe 9 septembrie şi are programate o serie de suprize plăcute pentru iubitorii de maşini din întreaga lume.
Toată lumea se aştepta ca noul model de la Mazda să fie prezentat la Salonul Auto Paris 2012, însă faptul că Rusia are o piaţă auto în plină dezvoltare face ca prezentarea Mazdei6 să aibă  loc la Moscova. Astfel, Mazda îşi prezintă în premieră mondială cel mai nou model, aceasta fiind cea mai importantă premieră de la acest salon auto.
Conceptul noii maşini Mazda6 mizează pe forţă şi eleganţă. Dimensiunile automobilului sunt următoarele: lungime de 4,86 metri, lăţime de 1,84 metri şi o înăţime de 1,45 metri. Jantele sunt de 17 inch şi adaugă la frumuseţea maşinii.
Atât din punct de vedere al designului, cât şi  tehnologic, Mazda6 se arată a fi o berlină de clasă medie plină de noutate. În interior găsim indicatoare clasice combinate cu un volan sportiv cu 3 braţe. Se pare că designerii au dorit să creeze o ambianţă cât mai plăcută. Spaţiul este şi el unul destul de generos.
Mazda6 se bucură de sistemul inovator i-Eloop, ce recuperează energia la frânare. Din punct de vedere al propulsoarelor, pentru Rusia Mazda oferă acest model cu două motoare diferite,  pe benzină cu 4 cilindri şi injecţie directă: un 2,0 litri de 150 CP şi 210 Nm, respectiv un 2,5 litri de 192 CP şi 256 Nm. La nivelul transmisiei, se poate alege între o cutie manuală cu 6 trepte sau una automată, tot cu 6 trepte, în timp ce sistemul i-stop, de oprire/pornire automată a motorului, este standard pe ambele motoare.
Mazda6 va fi prezentată şi la Salonul Auto de la Paris 2012, unde această versiune va fi prezentată atât în variantă berlină, cât şi break. Toată lumea aşteaptă şi o versiune diesel, precum şi un preţ cât mai bun.


Picture of Sergiu M.

Sergiu M.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola