post-title „Spiritul” Mariei Tanase la Galati pe 4 octombrie

„Spiritul” Mariei Tanase la Galati pe 4 octombrie

„Spiritul” Mariei Tanase la Galati pe 4 octombrie

Roots Revival Romania aprinde spiritul Mariei Tănase în noi culori, cu un turneu de muzică improvizată în 10 oraşe. Proiectul muzical reuneşte artişti din 7 ţări într-un melanj unic de culturi şi interpretări, inspirat de Maria Tănase. Pe scena Roots Revival, folclorul românesc devine unul universal, iar cântecul Mariei Tănase o limbă pe care o putem înţelege cu toţii. Sunetul pur.

rootsrevivalromania_colorsofmaria2014

Culturi diferite. Interpretări inovatoare. Aceeaşi splendoare a Mariei Tănase.
Incursiunea Roots Revival aduce împreună improvizaţia de jazz, temele folclorice din ţările de origine ale muzicienilor şi compoziţii originale. Totul într-o călătorie dus-întors între Est şi Vest. Instrumentele lor tradiţionale – ney, duduk sau oud – trasează tuşe puternice în culori de pe alte continente, iar vocile Monicăi Mădaş şi Mariei Casandra Hăuşi semnează un peisaj românesc nemaivăzut.
Creatorul proiectului muzical, artistul iranian Mehdi Aminian, spune că România are o identitate unică a muzicii: „Sper ca românii să poată vedea prin ochii mei ce bogăţie au aici. Uneori, un străin poate aborda lucrurile mai proaspăt. Şi poate câteodată, ai nevoie să vezi cum altcineva apreciază ce ai, ca să poţi vedea altfel lucrurile tale minunate.”
Roots Revival Romania este un proiect multicultural susţinut de Sensiblu şi care a ajuns acum la a doua ediţie. Primul episod a fost dedicat muzicii din Maramureş şi finalizat cu înregistrarea unui prim disc: Chapter One: Maramureş. Prezentul turneu promovează cel de-al doilea disc –Colors of Maria, înregistrat live la Sala Radio în primăvara lui 2014.
Pe scena Roots Revival Romania vor urca: Mehdi Aminian (Iran) – Ney; Mehmet Polat (Turcia) – Oud; Leila Renault (Franţa) – Bas; Emmanuel Hohvannisyan (Armenia) – Duduk; Hristina Beleva (Bulgaria) – Gadulka; Monica Mădaş (România) – Voce; Maria Casandra Hauşi (România) – Voce; Aleix Tobias Sabater (Spania) – Percuţie.
Programul turneului:
– Craiova: 23 septembrie 2014 – Teatrul Marin Sorescu
– Timişoara: 25 septembrie 2014 – Teatrul Naţional
– Oradea: 26 septembrie 2014 – Casa Sindicatelor
– Cluj-Napoca: 28 septembrie 2014 – Filarmonica Transilvania
– Sibiu: 29 septembrie 2014 – Casa Sindicatelor
– Braşov: 01 octombrie 2014 – Centrul Reduta
– Iaşi: 03 octombrie 2014 – Teatrul Luceafărul
– Galaţi: 04 octombrie 2014 – Casa Studenţilor
– Constanţa: 06 octombrie 2014 – Casa Sindicatelor
– Bucureşti: 11 octombrie 2014 – Sala Radio
– Bucureşti: 12 octombrie 2014 – Sala Radio
Bilete
Biletele pentru turneul Colors of Maria pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pewww.eventim.ro
Biletele au preţuri cuprinse între 40 şi 60 de lei în ţară şi între 40 şi 80 de lei în Bucureşti, în funcţie de categorii.
Un eveniment organizat de Twin Arts cu sprijinul Sensiblu.
Mai multe detalii despre turneu şi cd pe www.roots-revival.comwww.twinarts.ro şi pe pagina de facebook Roots Revival Romania.

Altii au citit si...