Situație critică în rândul tinerilor din România: șomajul e în floare. Nu le place munca?

tineri somaj romania

Studii recent efectuate pe piața muncii din România scot la iveală o realitate dureroasă, aceea a tinerilor care, în loc să ocupe un loc de muncă, să-și câștige pâinea și poate să-și ajute familia, stau degeaba, acasă, pe banii părinților.

Subiectul stârnește întotdeauna discuții aprinse în rândul societății civile și pe bună dreptate că este o temă foarte sensibilă. Pe de-o parte, unele voci susțin că tinerei generații nu prea-i mai place să muncească și în niciun caz să pornească de jos și să evolueze în timp. Altele, în schimb, susțin că tinerii ar munci, dacă ar avea unde sau dacă ar fi plătiți mai bine.

Nu putem ști unde se situează adevărul absolut, știm doar că analizele arată dureros și nu putem să nu ne întrebăm: „oare cine va mai plăti pensiile peste 20, 30 de ani?”.

Sute de mii de tineri nu au nicio ocupație oficială

Institutul Național de Statistică ne oferă cifrele despre care vorbim și le vom analiza, în cele ce urmează:

Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5% în luna aprilie a acestui an, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă. Aici nu ar fi vorba chiar despre o veste rea, vedem că șomajul se diminuează, chiar dacă procentul este extrem de mic. Partea negativă de-abia acum vine: rata șomajului în rândul tinerilor (15-24 de ani) este de 22,7%.

Concret, ne spun experții INS, numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna aprilie a anului 2022 a fost de 457.900 persoane. Totuși trebuie notat că se înregistrează o oarecare scădere față de luna precedentă (460.600 persoane), însă avem aproximativ același nivel cu cel din luna aprilie 2021 (457.500 persoane).

Situația devine și mai critică la următoarea categorie de vârstă. Conform datelor oficiale, numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75,3% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna aprilie 2022.

Citiți articolul original pe

Declinarea răspunderii! pringalati.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.
Picture of prinGalati

prinGalati

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola