post-title „Serbează Floriile în ALBASTRU”, eveniment caritabil în beneficiul copiilor din APCA

„Serbează Floriile în ALBASTRU”, eveniment caritabil în beneficiul copiilor din APCA

„Serbează Floriile în ALBASTRU”, eveniment caritabil în beneficiul copiilor din APCA

Asociaţia de sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi are plăcerea să anunţe desfăşurarea celei de-a III-a ediţii a evenimentului caritabil în beneficiul copiilor din APCA Galaţi – „Serbează Floriile în ALBASTRU”.

APCA

Astfel, prin evenimentul devenit tradiţional, de duminică, 24 aprilie, continuăm la APCA seria manifestărilor din Luna Conştientizării Autismului.
Manifestarea „Serbează Floriile în ALBASTRU” (culoarea luptei împotriva autismului) are loc pe parcursul întregii zile, pe Faleza Inferioară a Dunării, în zona Foişor, fiind organizată, ca şi în ceilalţi ani, de către Cluburile Rotary Galaţi cu sprijinul colaboratorilor şi al sponsorilor. Astfel, alături de artizanii acestei iniţiative, îi aşteptăm pe gălăţeni, cu mic, cu mare, pentru a servi produse tradiţionale din peşte, într-un ambient plăcut, în aer liber, cu momente artistice deosebite, semnate de Centrul Cultural “Dunărea de Jos” Galaţi.
Si toate acestea pentru copiii cu autism din APCA Galati, într-o zi de mare sărbătoare pentru oraş – „Festivalul Scrumbiei”, dar separat de programul acestuia, cu gândul la cauza SPECIALA a asociaţiei noastre. Astfel, întreaga manifestare se va derula sub îndemnul “Oraşul eşti TU, implică-te ALTFEL”, vânzarea produselor din peşte fiind cu scop caritabil, în beneficiul terapiilor de recuperare a celor 70 de copii cu autism din APCA Galaţi. De altfel, ne bucurăm că, din donaţiile făcute de gălăţeni şi strânse de organizatori la ediţiile anterioare, am întregit dotarea de la sediile asociaţiei atât cu mobilier şi aparatură utilă (de la scaune până la videoproiector), cât şi cu materiale specifice pentru terapia ABA şi pentru terapia 3C destinate copiilor cu autism.
Nu în ultimul rând, îi menţionăm şi le mulţumim organizatorilor şi sponsorilor acestui eveniment: Cluburile Rotary Galati, Carrefour, Restaurant „Casa Corso”, Daniel Distributie SRL, Dyp Security SRL, Helios Security S.R.L.

Altii au citit si...