Rusia a trimis o notă Ministerului de Externe al României în care cere explicații din cauza unor presupuse încălcării ale drepturilor cetăţenilor ruşi.
Informația a fost anunțată de ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, la postul de televiziune Rusia 24, potrivit agenției TASS.
”Desigur, am protestat la autoritățile române, am trimis o notă corespunzătoare Ministerului de Externe al României, și ni s-a cerut să le punem la dispoziție cazuri concrete de încălcare a drepturilor cetățenilor ruși”, a spus el.
Kuzmin a subliniat că în România sunt „relativ puțini” cetățeni ruși.
Însă unele bănci din România refuză să ofere servicii cetățenilor ruși, respectiv celor cu pașaport rusesc, a spus Kuzmin.
„Situația aici este destul de tensionată, ca de altfel în majoritatea țărilor UE și NATO. În acest sens, avem de-a face cu o țară care este membru NATO și UE. Au fost deja cazuri repetate în care cetățenilor ruși care se află acolo în rezidență permanentă, de exemplu, li s-a refuzat serviciile bancare – bănci precum „Raiffeisen”, „Transilvania” sau BRD. Motivul invocat de bănci a fost adesea: „Pentru că aveți pașaport rusesc”, a spus diplomatul.
„Este adevărat, există și unele precedente mai pozitive, când, ca răspuns la solicitările urgente de clarificare a problemei, unor clienți li s-a permis pur și simplu să scrie o declarație și li s-au deblocat conturile”, a mai spus ambasadorul.
Diplomatul a vorbit și despre unele incidente de la graniță.
„De exemplu, o familie de cetățeni ruși care se întorcea din regiunea Herson de la înmormântarea unei rude, la punctul de trecere a frontierei, un reprezentant al autorităților române a declarat că Președintele României ar fi emis un decret conform căruia bunurile cetățenilor ruși, în special mașinile, sunt supuse sechestrului„, a spus ambasadorul.
„Am reușit să-i explic acestui camarad că președintele României nu a dat astfel de ordine. Nu am auzit nimic de acest gen în mod oficial, deși știm că unii profită de apele tulburi, pentru a obține niște avantaje din asta” – a mai spus Valeri Kuzmin.
Replica României: Nu au prezentat dovezi
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat primirea unei ”note verbale” din partea Ambasadei Federației Ruse la București (înregistrată la MAE la data de 2 martie), prin care aceasta din urmă informează asupra unor „acțiuni nefondate” nespecificate, prin care s-ar fi încălcat „drepturile sociale și de proprietate” ale unor cetățeni ai Federației Ruse rezidenți în România.
Ambasada solicită MAE luarea de măsuri pentru încetarea și prevenirea acestor acțiuni. Nota în cauză nu prezintă caracteristicile unei note de protest.
”Întrucât Nota verbală respectivă nu conținea niciun fel de informație concretă privind cazuri de încălcări, MAE a solicitat telefonic imediat Ambasadei Federației Ruse, în dimineața zilei de 2 martie 2022, prezentarea unor exemple sau date care să ajute la înțelegerea situației și la stabilirea eventualelor demersuri necesare. Până la acest moment, precizările solicitate nu au fost primite la MAE.
Distinct de cazul de față, MAE informează că a primit anterior, prin Notă verbală a Ambasadei Federației Ruse, o solicitare de sprijin pentru facilitarea accesului în România al unor transportatori de mărfuri înregistrați în Federația Rusă, în tranzit din Ucraina spre terțe destinații. În acest caz, conform practicii obișnuite, MAE a informat prompt autoritățile de resort pentru dispunerea demersurilor necesare și acordarea întregului sprijin.
În concluzie, MAE nu deține date concrete despre situația semnalată de Ambasada Federației Ruse. MAE consideră că demersul Ambasadei, realizat în parametrii generali și fără oferirea de exemple concrete și probe care să susțină afirmațiile în cauză, precum și menționarea lui în mass-media de către reprezentanții misiunii diplomatice ruse sunt de natură să inducă în eroare opinia publică.
MAE reamintește că Nota verbală reprezintă modalitatea obișnuită și cea mai larg utilizată de purtare a corespondenței diplomatice scrise, mai ales între misiunile diplomatice acreditate și ministerul afacerilor externe al statului acreditar”. – se arată în comunicatul Ministerului de Externe al României.
Citiți articolul original pe