post-title Range Rover a ajuns la generația a patra

Range Rover a ajuns la generația a patra

Range Rover a ajuns la generația a patra

Land Rover a anunțat recent că se pregătește de lansarea oficială a noului Range Rover, care va fi prezentat cu ocazia Salonului Auto de la Paris din această toamnă. Range Rover – generația a patra – păstrează aceleași linii clasice, dar beneficiază de o tehnologie de ultimă oră ce îl face tot mai mult să semene că o limuzină decât cu un SUV.
Range Rover rămâne un SUV masiv, cu un gabarit impresionat, doar că producătorii s-au gândit, ca element de noutate, să aduage la exterior elemente care să îi confere un aer de modernitate și lux în același timp. În primul rând trebuie menționată forma farurilor ușor alungită, care contrastează cu grila frontală micșorată față de generația precedentă. De asemenea, ca semn distinctiv, la Range Rover se remarcă trei dungi verticale pe portierele din față.

Un mare atuu al noii generații Range Rover îl reprezintă noua caroserie din aluminiu care o înlocuiește pe cea veche, din oțel. Prin acest procedeu, noul Range Rover a ajuns să cântărească cu 420 kg mai puțin. Față de generațiile precedente, britanicii s-au hotărât să echipeze noul Range Rover cu modernul sistem controlat electronic Terrain Response.

Detalii tehnice
Range Rover vine echipat cu un motor V8 pe benzină și cu două motoare diesel, de 3,0 și 4,4 litri. Totodată, mașina beneficiază și de o cutie automată în opt trepte. Performanțele mașinii nu au fost încă făcute publice de cei de la Land Rover.
În interior remarcăm același design simplist, însă îmbunutățit cu o mulțime de dotări high-tech, ce te duc mai degrabă cu gândul la o limuzină decât la o mașină de teren. Plus că spațiul interior este ceva mai generos decât la generația precedentă, ampatamentul crescând cu 11,8 cm.
Așa cum am precizat și mai sus, noul Range Rover va fi prezentat oficial în cadrul Salonului Auto de la Paris, atunci când vor fi comunicate performanțele dar și prețul de pornire.

Altii au citit si...