Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a lansat a cincea ediţie a campaniei de informare şi comunicare „Europa, casa noastră”.
Echipa de comunicatori va organiza două întâlniri cu elevii din judeţul Galaţi: miercuri 18 martie 2015, la ora 9:30, în Scoala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” din comuna Vînători (unde se va discuta despre Uniunea Europeană), iar la ora 12:00 la Colegiul Naţional „V. Alecsandri” unde se va discuta despre arta de a vorbi în public, leadership şi va fi prezentat concursul de proiecte Lider European. Programul se adresează elevilor şi profesorilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi are drept scop derularea unor activităţi cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajaţi să se informeze despre Uniunea Europeană, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evoluţii din domeniul afacerilor europene.
Campania „Europa casa noastră” se va derula pe parcursul întregului an, sub egida Anului European al Dezvoltării şi conţine două seturi de activităţi: „Vizite şi dezbateri în şcoli”şi concursul de proiecte „Lider european”. Activităţile programului sunt disponibile pe portalul web: www.europacasanoastra.ro ce oferă elevilor şi profesorilor, participanţi în program, conţinut educaţional, o serie de servicii şi aplicaţii utile.
Coordonatorii invită şcolile din România să participe în program prin completarea formularului online care este deschis la adresa menţionată. Şcolile şi liceele participante vor putea apoi publica rapoarte şi fotografii realizate în cadrul evenimentelor lor. „Vizite şi dezbateri în şcoli”, primul set de activităţi, va da ocazia participanţilor să întâlnească personalităţi publice sau cetăţeni obişnuiţi cu care să intre în dialog.
„Lider european” va oferi liceenilor posibilitatea de a-şi însuşi noţiuni de leadership şi tehnici de prezentare prin participarea la un concurs de proiecte care va avea două etape: locală şi naţională. Liceenii trebuie să identifice o problemă în comunitate pe care să o rezolve cu ajutorul unui proiect. Echipele care fac cele mai reuşite 8 proiecte se vor califica în etapa finală, când vor merge la Bucureşti şi îţi vor prezenta proiectele în faţa unui juriu.
Se vor acorda 3 premii (premiul I – 700 euro, premiul II- 500 euro, premiul III- 300 euro) şi 5 menţiuni a câte 100 euro fiecare. Profesorii coordonatori ai echipelor finaliste vor primi câte o excursie la Bruxelles la Comisia Europeană. Reprezentanţa Comisiei Europene în România asigură un flux eficient de informaţii între aceasta şi cetăţenii şi autorităţile României.
Viziunea Reprezentanţei este aceea a unei Românii europene atât prin calitatea sa de stat membru, cât şi prin implicarea activă a cetăţenilor săi în construcţia europeană. Misiunea RCE este de a contribui la o cât mai bună înţelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor şi politicilor acesteia, aducând informaţia europeană cât mai aproape de cetăţeni, într-o formă adaptată nevoilor lor specifice.
În numele şi sub îndrumarea Reprezentanţei Comisiei Europene, Chelgate Public Affairs & Public Relations va implementa această campanie de comunicare. Chelgate este o companie britanică de consultanţă în domeniul afacerilor publice şi al comunicării.
Înfiinţată în anul 1988, Chelgate are sediul central la Londra, birouri la Bucureşti şi Bruxelles şi o reţea de asociaţi în întreaga lume. Biroul din România a fost deschis în 2005 şi a derulat contracte importante alături de companii multinaţionale şi instituţii centrale şi locale. Chelgate acordă consultanţă în comunicare atât sectorului privat, cât şi celui public.