Teatrul de Păpuşi „Gulliver” le-a pregătit copiilor şi nu numai o surpriză în acest sfârşit de săptămână: duminică va fi reluat spectacolul „Coppelia”, ce va putea fi văzut începând cu ora 10.30 în sala Teatrului Dramatic.
„Coppelia” e o reprezentaţie încărcată de emoţie, în care sunt împletite muzica, dansul, scenografia şi decorurile. Regia este semnată de Bogdan Drăgulescu, secnografia de Daniela Drăgulescu, distribuţia e formată din Stelian Stancu, Gina Geru, Marian Sterian, Eduard Şişu, Ramona Păuc, iar figuraţia le aparţine lui Mihai Caragată şi lui Rică Lungu.
Biletele costă 8 lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi.