post-title Pe 8 martie, „TAXI BLUES” cu Marius Bodochi şi Dan Tudor, la Casa de Cultură a Sindicatelor

Pe 8 martie, „TAXI BLUES” cu Marius Bodochi şi Dan Tudor, la Casa de Cultură a Sindicatelor

Pe 8 martie, „TAXI BLUES” cu Marius Bodochi şi Dan Tudor, la Casa de Cultură a Sindicatelor

Spectacolul „Taxi Blues”, după o piesă de Ana Maria Bamberger, regizată de Dan Tudor, care este şi actor al piesei alături de Marius Bodochi se va juca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi în data de 8 martie, de la ora 19.00.

Taxi_Blues

Scenografia este semnată de Doru Zanfir. „Taxi Blues” a obţinut Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Naţional de Comedie, care a avut loc la Galaţi în 2012.
Piesa spune povestea regelui Lear într-un context cu totul inedit. Un mare actor român Şerban Ion Vasilescu (Marius Bodochi), este exilat în Germania la volanul unui taxi. Blues-ul este balansul pe care acesta îl face între „a Juca Lear în România” şi „a Fi Lear în Germania”.
Apariţia neaşteptată a unui personaj autohton, Nelu (Dan Tudor), în staţia de taxi din Hamburg face ca povestea să devină extrem de amuzantă. Marius Bodochi si Dan Tudor dialoghează, cântă, dansează, provoacă hohote de râs şi emoţii profunde. Interpreţii celor două roluri sânt ei înşişi doi artişti diferiţi dar compatibili cu ideea spectacolului.
Modul în care cei doi interacţionează va face, desigur, deliciul publicului. Spectacolul “Taxi blues” a obţinut Premiul pentru cel mai bun spectacol (regia Dan Tudor) şi Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, acordat ex-aequo actorilor Marius Bodochi şi Dan Tudor la Festivalul Naţional de Comedie 2012, de la Galaţi.
Dan Tudor a primit Premiul “Goange Marinescu” pentru regie iar, Marius Bodochi a obţinut premiul pentru „Cel mai bun actor la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio de la Piteşti”, 2012, unde “Taxi blues” a fost declarat şi Cel mai bun spectacol.
Preţul unui bilet variază între 35 şi 50 de lei. Biletele se pot procura de la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor.

Altii au citit si...