Partizan, în concert la Festivalul Național Studențesc S’Live Rock

Îndrăgita formație de muzică rock, Partizan, va urca pe scena Clubului S vineri, 26 octombrie, începând cu ora 19.00, în cadrul Festivalului Național Studențesc de Muzică Rock S’Live Rock. Partizan este formată din patru membri: Adrian Pleșca „Artan” (voce), Răzvan Moldovan (chitară, electronice), Ionuț Croitoru (tobe), Florin „Xbass” Barbu (bas, voce).
Trupa a fost înființată în anul 2002, iar în 2005, a luat o pauză. Un an mai târziu, când s-au reîntâlnit, Artan tocmai plecase din Timpuri Noi, iar Suedezu tocmai se întorsese în România. Redebutul a avut loc la Festivalul Peninsula din Târgu-Mureș iar apoi au urmat zeci de concerte în aproape toată țara.
Membrii Partizan vor oferi, în Clubul S, un concert  în stilul care îi caracterizează – vesel și antrenant. Nu vor lipsi cele mai cunoscute melodii ale lor: „Fata mea”, „Păpușea masculină”, „Banii” sau „N-avem problem cu formația”.
De asemenea, la Festivalul Național Studențesc de Muzică Rock S’Live Rock, ajuns acum la ediția a VI-a, vor participa mai multe trupe rock ale căror membri activează în casele de cultură studențești din întreaga țară. Printre formațiile care vor susține recitaluri în seara de vineri, se numără: Equili Bricks (Galați), F.A.N. (Brașov), DAC’art (București), Click Life (Iași). La eveniment, intrarea este liberă.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

[fbl_login_button redirect="" hide_if_logged="" size="large" type="continue_with" show_face="true"]
sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola