Intr-o lume ideala am avea timp sa citim o carte la 3-4 zile, dar lumea in care ne trezim cu toate problemele ei sociale si politice daca citim o carte la 3-4 luni poate deloc, de acea admir aceasta initiativa de a aduce in fata si faptul ca mai tre sa si citim o carte buna.
Dar ce inseamna o carte buna? Alexandru Philippide recunostea un roman bun dupa posibilitatea de a te imprieteni durabil cu personajele lui. Un criteriu analog avea Borges: recunosti cartea buna dupa nevoia de a te imprieteni, dincolo de distantele in timp si in spatiu, cu autorul ei. Constantin Noica pretuia la un roman acea ciudata alchimie prin care niste simple „intamplari cu dragoste” te invata ceva despre viata si reusesc sa te transforme. Lui Holden Caulfield, adolescentul din De veghe in lanul de secara de Salinger, ii placeau cartile la sfarsitul carora simti ca poti sa-i dai telefon „cind ai chef” autorului lor. Nu exista o reteta universala in recunosterea unei carti bune si teoria literara intra in distinctii otioase atunci cand incearca sa rezolve „stiintific” problema. Dar orice cititor are, spontan si empiric sau dupa ce mediteaza un timp oarecare asupra problemei, propriile semne de recunostere.
Care e ultima carte buna pe care ai citit-o?
