Noi periferice de gaming ROG ajung în portofoliul ASUS

Pe lângă multitudinea de laptopuri și monitoare prezentate de către ASUS în cadrul CES 2022, au debutat și noi periferice de gaming ROG și accesorii pentru transportul facil a „setup-urilor”. Avem pe listă căștile ROG FUsion II 500 și 300, tastaturile de gaming ROG Strix Flare II Animate și Strix Flare II, dar și mouse-ul wireless ROG Chakram X. Detalii despre toate acestea avem în rândurile de mai jos.

Căștile de gaming ROG Fusion II 500 și 300

Căștile de gaming ROG Fusion II 500 sosesc cu un ESS 9280 de înaltă rezoluție, cu suport Quad DAC. Ele oferă un sunet virtual surround 7.1 și au parte de drivere ASUS Essence de 50 mm, aducând un bas profund și un sunet realist. A fost îmbunătățită comunicarea în timpul jocurilor, existând microfoane de top cu tehnologii precum AI Beamforming și AI Noise Cancelation.

Căștile includ un jack audio de 3.5 mm, dar și conectori USB-C și USB-A pentru compatibilitatea cu PC-uri, Mac-uri, Playstation, Nintendo Switch, Xbox și dispozitive mobile. Căștile Fusion II 300 sunt identice cu modelul Fusion II 500, doar că ele nu dispun de conector de 3.5 mm și nu oferă posibilitatea de a controla volumul Game Chat. Ambele sunt modele confortabile și ușoare, cu pernuțe ergonomice pentru urechi. De asemenea, oferă opțiuni interesante de personalizare, având parte de iluminare RGB cu peste 16.8 milioane de culori disponibile, pentru un aspect unic.

Tastaturile de gaming ROG Strix Flare II Animate și ROG Strix Flare II

A debutat și prima tastatură care dispune de afișaj AniMe Matrix sub forma modelului ROG Strix Flare Animate II. Astfel, utilizatorii își pot exprima prin imagini și animații personalizabile stilul, oferind un aspect unic tastaturii. Este elegantă, oferă taste media metalice și comenzi de volum în colțul din stânga sus, plus un suport ergonomic detașabil pentru încheietura mâinii cu difuzor de lumină încorporat.

Strix Flare Animate II oferă un timp de răspuns de doar 0,125 ms, de până la 8 ori mai rapid față de alte modele concurente de pe piață. Vine cu switch-uri ROG NX interschimbabile pentru toate tastele, iar capacele ROG PBT Doubleshot Keycaps sunt prezente, acum cu un profil de înălțime medie și tije mai scurte, pentru a reduce oscilația tastelor. Prezintă și un script ROG translucid pentru a permite iluminării RGB să iasă cât mai mult în evidență.

Avem aici mecanism ROG Switch Stabiliser care reduce frecarea și asigură o apăsare lină a tastelor, ajutând la stabilizarea tastelor mai lungi precum „Space”. De asemenea, a fost integrată aici și o spumă pentru amortizarea sunetului ce reduce și pinging-ul, concomitent. Strix Flare II Animate include și un port USB pentru o conexiune facilă cu alte dispozitive.

Tastatura Strix Flare II este similară cu modelul Animate, dar nu dispune de afișaj LED AniMe Matrix, de comutatoare interschimbabile și de difuzorul de lumină pentru suportul dedicat încheieturii mâinii. Aceasta are un logo ROG personalizabil totuși, RGB și este echipată cu switch-uri ROG NX și capace ROG PBT Doubleshot Keycaps.

Mouse-ul de gaming ROG Chakram X

A fost prezentat și un nou mouse de gaming wireless. Chakram X este chiar primul mouse din portofoliul producătorului care dispune de ROG AimPoint – un senzor optic dezvoltat de ROG ce oferă un nou nivel de viteză și precizie, cu până la 36.000 DPI. Senzorul oferă o precizie de neegalat, având o deviație CPI de mai puțin de 1%. Nivelul de sensibilitate al senzorului poate fi ajustat facil prin intermediul butonului DPI, iar mouse-ul sosește cu opțiuni vaste de conectivitate: prin USB cu fir, RF pe 2,4GHz cu latență scăzută și Bluetooth.

Chakram X sosește cu un design concav al joystick-ului, oferind o priză mai confortabilă și fiind mai ușor de manevrat față de versiunea anterioară. Utilizatorii au astfel parte de un nivel de control similar cu cel oferit de un gamepad. Joystick-ul poate fi programat și utilizat în mod analogic sau digital, împreună cu 4 comenzi ce înlocuiesc butoanele A, B, X și Y. Butoanele laterale dispun de un mecanism pivotant pentru a oferi un răspuns rapid, cu o senzație tactilă.

Designul Push-Fit Switch Socket II este acum compatibil hot-swap, atât cu comutatoare mecanice cu 3 pini, cât și cu cele optice cu 5 pini, pentru a permite jucătorilor să personalizeze forța de apăsare și să prelungească durata de viață a mouse-ului. Capacul superior magnetic fără șuruburi și butoane oferă acces ușor la comutatoare, la logo-ul personalizabil și la locașul receptorului RF wireless.

Chakram are piciorușe 100% PTFE și cablu ROG Paracord pentru o mișcare lină și fără restricții, chiar și în timpul încărcării. Pentru mai multă comoditate, bateria poate fi reîncărcată prin USB sau wireless.

Accesorii ROG

A debutat și o nouă serie de accesorii ROG în cadrul evenimentului, accentul fiind pus pe gențile și rucsacurile Archer. Toate rucsacurile Archer folosesc materiale ușoare, durabile și hidrofobe pentru a rezista la utilizare intensă, alături de elemente de design ROG subtile, dar remarcabile, pentru un stil unic. Găsim sub această serie modelele Archer Messenger 14, Archer Backpack 15.6 și Backpack 17.

Din păcate, ASUS nu a dezvăluit încă prețurile noilor periferice și nici când vor fi disponibile pe piață.

Citiți articolul original pe

Declinarea răspunderii! pringalati.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.
Picture of prinGalati

prinGalati

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola