În cadrul programelor educaţionale, derulate în acest an de către Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, proiectul cultural „Istoria de lângă noi” vizează promovarea siturilor arheologice şi a monumentelor istorice de pe teritoriul judeţului Galaţi în comunităţile locale, cunoaşterea legislaţiei în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional, precum şi sensibilizarea autorităţilor locale, în vederea stabilirii unor măsuri de protecţie şi valorificare a respectivelor monumente.
Proiectul a demarat la începutul lunii aprilie în oraşul Bereşti unde locuitorii au avut prilejul să viziteze expoziţia „Situri arheologice şi monumente istorice din judeţul Galaţi” şi să participe la o serie de expuneri şi prezentări media.
A doua manifestare din cadrul acestui proiect va avea loc pe 24 aprilie 2013, ora 1300, la Căminul Cultural „Mihai Eminescu” din comuna Cavadineşti.
În această localitate există un sit arheologic important „Cavadineşti-Râpa Glodului”ce a fost cercetat pentru prima dată, la mijlocul secolului trecut, de către fostul director al Muzeului de Istorie Galaţi, arheologul Ion T. Dragomir. Atunci au fost descoperite mărturii de locuire din epoca bronzului (cultura Noua) datate spre finalul mileniului II a. Chr, şi din primul mileniu p. Chr. Situl nu a fost cercetat exhaustiv fiind permanent agresat de factorii naturali, în special alunecări de teren, dar şi de cei antropici prin diferitele activităţi cotidiene.
Odată cu deschiderea expoziţiei itinerante „Situri arheologice şi monumente istorice din judeţul Galaţi” vor fi susţinute expuneri privitoare la „Mărturii arheologice în nord-estul judeţului Galaţi” şi „Monumentele istorice din judeţul Galaţi”, de către muzeograful Costel Ilie. Expunerile vor fi completate cu prezentări media, referitoare la cele mai importante monumente istorice şi situri arheologice din judeţul nostru.
Organizator expoziţie: muzeograf Costel Ilie.
Muzeul de Istorie „Paul Paltanea” prezinta „Istoria de langa noi”
prinGalati
ALȚII AU CITIT ȘI...
Sanatate
Ce medicamente sunt considerate „droguri” de poliție. Șoferii pot ajunge la închisoare din cauza lor
prinGalati
Niciun comentariu
Power SEO Verified
PowerSEO este o agentie creatie, design, firma ...
(0 recenzii)
Optica Medicala Mary Optic Verified
Cu o experiență de peste 30 de ani in domeniul ...
Nici o recenzie
LavenderaNNa Verified
Misiunea noastră este de a prepara produse ...
Nici o recenzie
Galleria Creative Shop Verified
De 14 ani alegem să nu folosim termenii complicați ...
Nici o recenzie