Martens Galați, o fabrică de bere importantă din România, fondată în 1978, și-a închis definitiv producția. Compania, listată la bursă încă din 1997, a anunțat anul trecut că se va ocupa în continuare de distribuție.
Fabrica de bere din Galați producea branduri cunoscute, precum MaDonna, Postăvaru și Drive, Hora Unirii, Ploll, Lup sau Ștefan cel mare.
În trecut, compania exporta inclusiv berea fără alcool Driver (în principal către Egipt), iar branduri precum Ploll și Ștefan cel Mare luau calea Statelor Unite.
În 1998, fabrica a fost cumpărată de Martens Brewerij, o companie belgiană înființată în 1758, notează Adevărul.
„Au trecut de atunci peste 250 de ani, iar tradiția a fost transmisă de-a lungul a opt generații. În tot acest timp, valorile lor au rămas neschimbate: au transformat artă fermentării unor ingrediente simple și naturale în artă de a da prilej oamenilor de a împărți un moment de bucurie împreună. (…) În prezent suntem alături de consumatori împreună cu partenerii noștri din retail, cu care am dezvoltat produse competitive și corecte la un preț accesibil. În același timp, suntem datori să împărtășim o parte din moștenirea belgiană în arta fabricării berii. Pentru a îndeplini acest deziderat, am dezvoltat si o categorie de beri speciale”, arătau cei de la Martens, într-o prezentare făcută pe pagina de Facebook.
Fabrica de bere era listată la Bursă
În mai 2023, Autoritatea de Supraveghere Financiară a avizat cererea Bockhold NV Belgia, acționarul majoritar al producătorului de bere Martens Galați, care a demarat procedura de suspendare de la tranzacționare a acțiunilor companiei.
„Se aprobă anunțul prin care societatea Bockhold NV Belgia își exprimă intenția privind inițierea procedurii retragerii acționarilor societății Martens SA Galați, la prețul de 1,63 de lei pe acțiune. Acțiunile societății vor fi suspendate de la tranzacționare începând cu a treia zi lucrătoare de la data publicării anunțului”, se menționează în decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Pe 1 martie, acționarul majoritar, Bockhold NV Belgia, a făcut o ofertă publică de cumpărare a 301.526 de acțiuni Martens, ce reprezintă 2,28% din capitalul social al companiei.