Garry Kasparov, multiplu campion mondial la șah, va fi prezent la Bucureşti, pe 4 mai, pentru a deschide prima etapă a circuitului internațional Grand Chess Tour 2022, unul dintre cele mai importante turnee de șah la nivel mondial, la care participă 10 dintre cei mai mari şahişti ai lumii (potrivit clasamentului FIDE), printre care și cel mai bun şahist al României la acest moment.
Superbet Chess Classic România este prima din cele cinci etape ale circuitului Grand Chess Tour 2022 (din Europa și din SUA) și se va desfășura la București, în perioada 4-15 mai. Turneul, fondat de Garry Kasparov în urmă cu 14 ani, reunește anual cei mai buni jucători de şah din lume.
În etapa de la București vor participa zece mari maeștri (GM), desemnați dintre cei mai buni jucători de șah din lume, dar și cel mai bun șahist al României, Bogdan-Daniel Deac (locul 59 mondial), care a primit un wildcard pentru această competiție.
Multiplu campion mondial, considerat a fi cel mai mare șahist al tuturor timpurilor, dar și unul dintre cei mai înverșunați dușmani ai președintelui Rusiei, Vladimir Putin, Garry Kasparov sosește la București, în data de 4 mai, pentru a participa la ceremonia de deschidere a primei etape a turneului GCT.
Evenimentul va fi dedicat iubitorilor acestui sport, transmițând un mesaj de încredere și speranță, de celebrare a vieții, a păcii, a valorilor universale și a minților care se pun în slujba binelui, sub sloganul “Uniting Minds”.
“Pentru a treia oară, 10 dintre cei mai buni jucători de șah ai planetei se confruntă, la București, într-o competiție de talie globală, fapt care ne bucură. Prezența marelui maestru Garry Kasparov în țara noastră, în deschiderea circuitului Grand Chess Tour, ne onorează și reprezintă o ocazie extraordinară de a încuraja tinerii să descopere tainele acestui sport al minții”, consideră președinta Fundației Superbet, Augusta Dragic.
Deschiderea ceremoniei va începe la orele 16.00, la Palatul Parlamentului, și va consta într-o prezentare a turneului și a jucătorilor primei etape, tragerea la sorți a jucătorilor înscriși în competiție, urmată de prima mutare, făcută de marele maestru internațional Garry Kasparov cu un invitat special, o sesiune de întrebări dedicată presei, precum și o serie de momente realizate cu invitații, cu participarea celor 10 mari maeștri (GM) și a lui Garry Kasparov. Competiția de șah se va desfășura la Hotel Sheraton din București, în perioada 5-14 mai. Agenda finală a competiției va fi comunicată ulterior.
Etapa de la București va fi de şah clasic, în care cei zece șahiști vor juca în sistem turneu, fiecare cu fiecare, iar câştigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat. Premiile acestei etape se ridică la suma de 350.000 de dolari. Premiile întregului circuit ajung la suma de 1,4 milioane de dolari.
Federația Română de Șah este co-organizator și partener al competiției de la București, împreună cu Fundația Superbet. În prezent, România se situează pe locul 27 din 186 de țări, la nivel mondial, în clasamentul FIDE.
Citiți articolul original pe