Joi, 25 octombrie 2012, ora 13.00, în sala de sport a Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu”, va avea loc lansarea celui de-al nouălea volum din Colecţia „cArtESENŢE”, intitulat „Nelinişti autumnale”, semnat de poeta Vali Crăciun. Instalaţia cărţii va fi realizată de artistul plastic Rodica Gherghinoiu din Gruparea Athanor.
Reamintim că tot in cadrul Colecţiei „cArtESENŢE”, a Editurii Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, au mai apărut Tudor Cristian Roşca, Iulian Grigoriu, Stela Iorga, Corneliu Antoniu, Angela Ribinciuc, Victor Cilincă, Ion Zimbru şi Paul Octavian Blaj.
Volumul 10 va fi lansat în luna decembrie şi va fi semnat de scriitorul Mihail Gălăţanu.
Lansare de carte in colectia „cArtESENTE”, 25 octombrie
Altii au citit si...
Spectacolul „Sinucigasul” cu Dan Puric @ Casa de Cultura a Sindicatelor
Teatrul National Bucuresti vine la Galati cu comedia ”Sinucigasul”, de Nikolai Erdman si cu un Dan Puric ireprosabil, sustinut impecabil de intreaga trupa de actori ai Nationalului bucurestean. Spectacolul are loc luni, 26 noiembrie 2012, la Casa de Cultura a Sindicatelor. O comedie amara pe care au vrut s-o puna in scena mari regizori ca Meyerhold si Stanislavski, dar pe care a interzis-o insusi Stalin. Urmarea? Autorul, un scriitor de geniu, a fost deportat in Siberia si condamnat sa ramana un anonim. Dupa moartea sa, aceasta piesa i-a adus dramaturgului celebritatea internationala. Sinucigasul se joaca astazi peste tot in lume, relansand o intrebare dramatica: viata are sens? Piesa este un rechizitoriu tragicomic la adresa egoismului feroce, o farsa in care viata nu face nici doua parale, iar moartea este speculata in folosul interesului propriu. Un spectacol de o actualitate socanta si dureroasa, despre criza unui om aflat pe valurile crizei societatii. O piesa de un curaj nebun scrisa in plin totalitarism, un strigat disperat pentru castigarea dreptului la soapta Istoria acestei piese este, in fapt, istoria cumplita si tragica a intelectualitatii rusesti si a oamenilor care au avut nesansa s-o traverseze. Este admirabil ca Felix Alexa a intuit, in cele […]

„Silvia” si „Little birds night club”, la Teatrul Muzical
În acest sfârşit de săptămână, Teatrul Muzical „Nae Leonard” invită gălăţenii la două spectacole de excepţie – „Silvia” şi „Little birds nightclub”, piese care vor contribui la crearea unui weekend relaxant şi educativ. Astfel, sâmbătă, 8 februarie, începând cu ora 18.00, va fi prezentată opereta „Silvia” de Emmerich Kalmann. Premiera acesteia a avut loc la 17 noiembrie 1915, la Viena, cu un libret scris de Leo Stein şi Bela Jenbach, revăzut apoi de István Békeffy și Kellér Dezső. Iniţial, opereta a avut titlul „Trăiască dragostea”, un spectacol ce păstrează toată frumuseţea unei epoci deosebite, cunoscută de mulţi dintre noi de „la bell epoque”. Subiectul se învârte în jurul dragostei dintre Silvia Vernescu, o cunoscută cântăreaţă de cabaret şi Edwin, prinţ de Mittenkofer – Lowenstein, o legătură dezaprobată cu vehemenţă de către familia prinţului care va încerca să uneltească împotriva celor doi îndrăgosţiţi. Din distribuţia operetei „Silvia” care va avea loc sâmbătă fac parte Mihaela Alexa, Adrian Ionescu, Emilia Frigioiu, Ioana Drăgan, Florin Petre, Ionuţ Negrişanu, Valentin Marele (Alexandru Dobre), George Apostolache, Mitică Belciugan, Gheorghe Racoviţă, Viorel Heişu şi Viorel Huru. În următoarea zi, duminică, 9 februarie, tot de la ora 18.00, gălăţenii vor putea urmări „Little girls nightclub”, de Radu […]

12 filme, din nouă ţări, vor fi proiectate gratuit la Muzeul de Artă Vizuală
Începând de joi, 17 septembrie, la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, din strada Tecuci nr. 7, se va desfăşura KineDok, un nou proiect One World Romania, organizat în parteneriat cu alte 4 ţări (Cehia, Slovacia, Ungaria şi Croaţia). Proiectul prezintă 12 filme documentare, difuzate concomitent, în peste 20 de spaţii neconvenţionale din 13 oraşe din ţară (Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Miercurea Ciuc, Oradea, Piatra Neamţ, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Timişoara). La Galaţi, cele 12 filme realizate în România, Polonia, Cehia, Slovacia, Olanda, Ungaria, Danemarca, Croaţia şi Rusia vor fi difuzate la Muzeul de Artă Vizuală, în fiecare joi,de la ora 18.00, în perioada 17 septembrie – 3 decembrie. Proiecţiile vor fi urmate de dezbateri cu publicul şi cu invitaţii. Intrarea la aceste evenimente este liberă. Astfel, pe 17 septembrie, de la ora 18.00, va fi proiectat filmul Epuizaţi, regizat de Borut Šeparović, în 2014. „ Epuizaţi” este un film despre cele mai importante momente ale vieţii. Protagoniştii filmelor sunt persoane cu vârste peste 55 de ani – cei care au trăit peste 30 de milioane de minute. Filmul arată audiţiile şi procesul de realizare a unei piese de teatru şi a unui documentar. Personajele sunt provocat să […]
Lansare de carte in colectia „cArtESENTE”, 25 octombrie
Joi, 25 octombrie 2012, ora 13.00, în sala de sport a Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu”, va avea loc lansarea celui de-al nouălea volum din Colecţia „cArtESENŢE”, intitulat „Nelinişti autumnale”, semnat de poeta Vali Crăciun. Instalaţia cărţii va fi realizată de artistul plastic Rodica Gherghinoiu din Gruparea Athanor. Reamintim că tot in cadrul Colecţiei „cArtESENŢE”, a Editurii Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, au mai apărut Tudor Cristian Roşca, Iulian Grigoriu, Stela Iorga, Corneliu Antoniu, Angela Ribinciuc, Victor Cilincă, Ion Zimbru şi Paul Octavian Blaj. Volumul 10 va fi lansat în luna decembrie şi va fi semnat de scriitorul Mihail Gălăţanu.

Welcome to another world @ Divino, 1 februarie
Sambata, 1 Februarie: WELCOME TO ANOTHER WORLD LERIM MC LALA DIVINO DANCERS Pret bilet: Fete – 10 Lei Baieti – 20 Lei Info&Rezervari: 0731808070
Topul celor mai VERZI tari în 2012
În ultimii ani, conducătorii statelor din întreaga lume au realizat cât de importantă e mişcarea ecologică şi cât de necesar e ca ei înşişi să fie promotori ai acesteia. Astfel tot mai multe ţări se evidenţiază pentru lupta lor VERDE. Universitatea Yale a făcut un clasament al celor mai ecologice state în 2012, după criterii cum ar fi protecţia habitatului sau calitatea apei. Pe locul întâi se află Elveţia, ţara unde numeroase oraşe interzic automobilele, bicicletele fiind principalul mijloc de transport. Aici, calitatea aerului şi apei au primit punctaj maxim. Letonia, a doua în ierarhie, este ţara baltică ce continuă să reducă emisiile de gaze cu efect de seră., iar jumătate din suprafaţa ei o însumează pădurile şi mlaştinile. Oraşul Riga, capitala statului leton, este văzut ca fiind cel mai curat oraş european. Pe locul trei se afla Norvegia,care până în 2030 îşi doreşte să nu mai aibă legătură cu emisiile de carbon. În această ţară se investesc sume importante în proiectele ecologiste. Poziţia a patra e ocupată de Luxembrug, care anul trecut se afla pe locul zece. Aici, aerul si apa au obţinut punctaj maxim, iar pentru la anul se crede că se va întâmpla la fel pentru capitolul […]