Intrare gratuită la Grădina Zoologică, pe 4 octombrie, de Ziua Mondială a Animalelor

În fiecare an, la 4 octombrie este sarbatorită Ziua Mondială a Animalelor, instituită de Organizaţia Internaţională pentru Protecţia Animalelor.

zoo

Cu această ocazie, duminică, 4 octombrie, între orele 9.00 şi 17.00, Grădina Zoologică Galaţi, situată în pădurea Gârboavele, va oferi acces gratuit tuturor categoriilor de vizitatori.
Copiii, în special, sunt invitaţi să lege noi prietenii şi să interacţioneze cu câteva dintre speciile din cadrul Grădinii Zoologice. Vizitatorii pot revedea cu plăcere tigrii siberieni, leii africani, urşii bruni, cerbii carpatini şi lopătari, mistreţii, lupii, câteva rase de cai şi ponei, rase de păsări domestice, porumbei, lebede, păuni şi multe altele.
Persoanele care nu deţin autoturism propriu, pot ajunge la Grădina Zoologică cu maxi-taxi, care pleacă din I.C.Frimu, Piaţa Energiei, şi are următoarele staţii: Micro 39, Patinoar, Bariera Traian, Metro, Intersecţie Sat Costi, Intersecţie Vânători, Restaurant NEF, Grădina Zoologică, Restaurant Pibunni. Prima cursă spre Grădina Zoologică pleacă la ora 8.00 dimineaţa, următoarele curse fiind la interval de două ore, respectiv 10.00, 12.00, 14.00, 16.00, 18.00, iar ultima, la ora 20.00. Pentru întoarcere, prima cursă este la ora 9.00, următoarele curse fiind tot la interval de două ore, iar ultima, la ora 21.00. Biletul pentru o cursă costă 5 lei.
Reamintim faptul că, începând cu data de 1 octombrie 2015, s-a modificat programul de vizitare astfel încât, intervalul orar în care poate fi vizitata Grădina Zoologică Galaţi este intre orele 9:00 şi17:00, de miercuri până duminică. Cei care doresc să viziteze Grădina Zoologică în alte zile decât cea de 4 octombrie, pretul unui bilet este de 6 lei pentru adulţi şi 1,5 lei pentru copiii peste 5 ani, elevi, studenţi, iar copiii sub 5 ani şi persoanele cu dizabilităţi au acces gratuit.
Iniţiată în 1931, la Florenţa, ca modalitate de a face cunoscută situaţia speciilor aflate în pericol, Ziua Mondială a Animalelor a ajuns cu timpul să fie celebrată pretutindeni pe glob ca zi a tuturor animalelor. Ziua Mondială a Animalelor este o zi specială dedicată vieţii animalelor şi legăturii noastre cu ele. Această sărbătoare recunoaşte locul pe care animalele îl au în viaţa noastră. Atât cele de companie, care ne sunt alături şi ne aduc bucurie în fiecare zi, cât şi toate celelalte animale de pe Pământ care nu sunt în preajma noastră, dar au nevoie de noi.

Picture of Alina Bararu

Alina Bararu

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola