post-title Gala Premiilor Gopo 2011

Gala Premiilor Gopo 2011

Gala Premiilor Gopo 2011

Cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor Gopo, care recompensează realizările anuale ale cinematografiei autohtone, va avea loc pe 28 martie 2011, la Bucureşti.
Cea de-a cincea editie a Galei Premiilor Gopo va fi gazduita de una dintre cele mai impresionante locatii de evenimente din Bucuresti: Crystal Palace Ballrooms. Amplasata in apropierea Palatului Parlamentului, sala va deveni in seara zilei de 28 martie spatiul in care regizori, scenaristi, actori, compozitori, directori de imagine, sunetisti, producatori, distribuitori de film din Romania vor face bilantul anului cinematografic 2010.
Gala Premiilor Gopo va fi transmisa in direct si in exclusivitate la TV de ProCinema, iar romanii de pretutindeni o vor putea urmari inregistrat, pe ProTV International. Gala va putea fi urmarita si online, pe www.premiilegopo.ro si www.procinema.ro, dar si pe cea mai mare mediafatada din Romania, Cocor Media Channel, situata in inima Capitalei.
Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) organizează, cu sprijinul Babel Communications şi al Centrului Naţional al Cinematografiei, Gala Premiilor Gopo (numite în onoarea reputatului cineast român, al cărui faimos omuleţ dă forma trofeelor evenimentului).
Premiile Gopo reprezintă un eveniment anual de prestigiu prin care se recompensează cele mai importante realizări cinematografice naţionale din cursul anului precendent şi se promovează adevăratele valori din domeniu în rândul unui public cât mai larg.
Premiile Gopo se desfăşoară după un model adoptat de cele mai importante evenimente de acest gen din ţări cu cinematografii puternice, precum Statele Unite (Premiile Oscar, Globurile de Aur), Franţa (Cesar), Marea Britanie (BAFTA), Spania (Goya), Danemarca (Guldbagge). Trofeele sunt decernate anual în cadrul Galei Premiilor Gopo, în urma votului a peste 400 de profesionişti din toate sectoarele industriei cinematografice autohtone. Aceştia aleg, prin vot individual şi secret, cei mai buni dintre nominalizaţii la fiecare categorie competitivă, desemnaţi de un juriu de personalităţi în domeniu.

Sursa: premiilegopo.ro

Altii au citit si...