Miercuri, 30 aprilie 2014, ora 11.00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va avea loc vernisajul foto – expoziţiei „ŢIGLINA PREMIUM”, manifestare care îşi propune să aducă în faţa publicului imaginea de altădată şi din prezent a cartierelor Ţiglina din Galaţi.
Expoziţia, organizată de instituţia gazdă şi Asociaţia „Galaţi – oraşul meu”, cuprinde peste 200 de fotografii şi cărţi poştale, constituite într-o antiteză a trecutului cu prezentul. Lucrările expuse aparţin colecţionarilor Costel V.Gheorghiu, Ilie Negrea, George Milea, Florenţiu Tanascov, Iulia Panait, Alexandra Munteanu şi Cristian Chivu, dar şi fotografilor Florin Bălineanu, Iulia Kelt, George Nica, Alexandru Paraschiv, Paul Coev, Florin Tănasă şi Nicolaie Sburlan.
Asociaţia „Galaţi – oraşul meu” are ca scop promovarea valorilor culturale şi civice ale oraşului Galaţi şi militează pentru implicarea tinerilor în activitatăţi de cunoaştere a istoriei Galaţiului.
„Nu este prima expoziţie de acest gen, când prezentăm gălăţenilor imaginea de altădată a acestui oraş. După expoziţiile despre parcurile gălăţene şi strada Domnească, ne-am gândit că o rememorare a cartierelor Ţiglina, în imagini trăite de unii dintre noi şi inedite pentru cei mai mulţi, va trezi interesul publicului prin contrastul vizual al cartierelor de ieri şi de azi ale Galaţiului. Inclusiv instituţia noastră este situată în zona cartierului Ţiglina şi se vor putea vedea fotografii de pe vremea când aici nu era construit nimic”, a declarat Mădălin Şerban, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.
Foto-expoziţia „ŢIGLINA PREMIUM” va putea fi vizitată în perioada 30 aprilie – 31 mai 2014 la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.