In zilele de 6, 8 si 9 noiembrie, de la ora 18.30, cinefilii galateni sunt invitati la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru a viziona lungmetrajul „Acasă la tata”, in regia lui Andrei Cohn.
„Acasă la tata” spune povestea lui Robert, un tânăr scriitor care într-un moment de ambiguitate emoțională decide să se întoarcă acasă în satul natal, prima dată după trei ani de la moartea mamei sale. Nici înainte nu îşi vizita părinţii pea des şi asta se reflectă în relaţia distantă pe care o are cu tatăl lui.
Ajuns acasă, îi întâlneşte doi dintre foştii colegi de clasă – pe Petrică – prietenul cel mai bun din copilărie, acum însurat şi cu copii – şi pe Paula – iubita lui din adolescenţă. În 24 de ore rescrie toate relaţiile: cu tatăl lui, cu prietenul cel mai bun, cu prima iubire, cu trecutul.
Din distribuție fac parte actorii Alexandru Papadopol, Ioana Flora, Andi Vasluianu, Florin Zamfirescu, Natașa Raab, Sorin Cociș, Mirela Oprișor. Scenariul filmului este scris de Mimi Brănescu si se bazeaza pe piesa omonima scrisa de el, iar Imaginea filmului este semnata de Andrei Butică, montajul apartine lui Andrei Iancu, sound designer fiind asigurat de Sorin Neagu. Producător este Giuliano Doman.
„Acasă la tata” este un film produs de Film Location Guide, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Scandia Kandia Dulce, cu participarea HBO România.
Pretul unui bilet este de 10 lei.