post-title Festivalul Muzical International „Nae Leonard” 2012

Festivalul Muzical International „Nae Leonard” 2012

Festivalul Muzical International „Nae Leonard” 2012

Astazi va incepe cea de-a IX-a editie a Festivalului Muzical International „Nae Leonard” urmand ca pana pe 3 iunie galatenii sa se bucure de prezenta unor artisti consacrati, precum tenorul Hector Lopez, soprana Catarina Coresi Lal si baritonul Krum Galabov. Surpriza festivalului o va constitui fara indoiala soprana Leontina Vaduva, care va prezida juriul si va canta in deschiderea festivalului. „Am fost fericita când am auzit de festivalul de la Galati. Sunt magulita de rolul pe care mi-l acordati si voi veni cu mare placere”, a declarat telefonic cunoscuta artista. Iubitorii de muzica vor putea asista pe 24 mai la o gala vieneza de opera, urmata de o seara a premierelor pe 27 mai, un spectacol sustinut de studioul experimental de opera si balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Nationale din Bucuresti. „Este necesar sa avem acest Festival pentru ca este o tradiţie pentru Galati si pentru Teatrul nostru. Era pacat sa nu o continuam, pentru ca, stiu din experienta, orice traditie intrerupta la un moment dat se pierde si reinceputul unei traditii este destul de complicat”, a explicat directorul interimar al Teatrului Muzical, Teodor Nita.
Concert umanitar pentru familiile nevoiase
Dirijorul Eugen Dan Dragoi a precizat ca va avea loc si o gala extraordinara de balet, cu participarea prim-balerinilor si solistilor Operei Nationale din Bucuresti si a prim-solistului Teatrului National de Opereta „Ioan Dacian”, Traian Vlas. In cadrul festivalului va avea loc si un concert umanitar sustinut de corul de copii Allegria si Camerata Juventus, banii urmand sa fie donati unor familii nevoiase din Galati. Teatrul Muzical va organiza si un concurs, la care va fi extras un premiu surpriza. „Modalitatea de a atrage publicul va fi insa calitatea artistica a spectacolelor”, a tinut sa precizeze dirijorul Eugen Dan Dragoi. Pretul biletelor porneste de la 10,8 lei si poate ajunge pana la 43,2 lei, insa puteti cumpara abonamente cu 183,6 lei pentru a mai reduce costurile. Elevii si studentii, dar si pensionarii pot beneficia de abonamente la preţul de 97, 2 lei, in limita a 85 de locuri. Bugetul total al festivalului, alocat de Consiliul Local Galati, se ridica la 80.000 de lei, dar cheltuielile se vor reduce cu 75% daca participarea publicului galatean se va ridica la nivelul asteptarilor.

Sursa

Altii au citit si...