Festivalul International de Animatie „Gulliver”, ediţia a XX-a

Ediţia aniversară de anul acesta a Festivalului „Guliver” se va desfăşura între 19 – 23 noiembrie şi va reuni 18 spectacole. Pe lângă reprezentaţiile teatrului-gazdă, două la număr, şi ale celor din ţară, care vor veni din Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Timişoara, Braşov, Alba Iulia, Piteşti, Bacău etc., vor participa şi trei teatre din Turcia, Bulgaria şi, respectiv, Republica Moldova.
Programul festivalului cuprinde, de asemenea, două workshop-uri susţinute de personalităţi ale teatrului de animaţie chinez şi două lansări de carte.
În plus, studenţii UNATC-ului Bucureşti şi ai Universităţii de Artă „George Enescu” din Iaşi vor juca două spectacole pentru adulţi.
Iată programul complet al festivalului, cu menţiunea că aproape toate spectacolele se vor juca în sala mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”:

LUNI, 19 NOIEMBRIE
10,00 – DESCHIDEREA FESTIVALULUI RAPUNZEL (sala mare), Teatrul de Animaţie „Ţăndărică” Bucureşti
14,30 – FRUMOASA ŞI BESTIA (sala mare), Teatrul pentru Copii şi Tineret „Elpis” Constanţa
16,30 – GREIERAŞUL CÂNTĂREŢ (sala mare), Asociaţia „Ataraxia” Râmnicu Vâlcea
MARŢI, 20 NOIEMBRIE
10,00 – SCUFIŢA ROŞIE (sala mare), Teatrul pentru Copii şi Tineret „Aşchiuţă” Piteşti
12,30 – CENUŞĂREASA (sala mare), Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău
16,00 – VINE, VINE… CARAGIALE! (sala mare), Teatrul de Copii „Ciufulici” Ploieşti
17,00 – LANSARE DE CARTE (foaier), „Despre arta păpuşarilor români. Dialoguri cu maeştrii scenei” de Toma Hogea şi „Ringul iubirii” de Simona Negritoru
MIERCURI, 21 NOIEMBRIE
10,00 – ARICIUL (sala mare), Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin” Timişoara
13,30 – CEI TREI PURCELUŞI (sala mare), Teatrul de Păpuşi „Gulliver” Galaţi
14,30 – WORKSHOP (sala studio), „Arta animaţiei în China”, susţinut de Ma Xingzhi
16,30 – PĂCALĂ (sala mare), Teatrul de Păpuşi „Gulliver” Galaţi
18,00 – BUZUNARUL CU PÂINE (sala studio), UNATC Bucureşti
19,30 – WORKSHOP (sala studio), „Pedagogie prin arta de animaţie”, susţinut de Wong Tim Keung Simon
JOI, 22 NOIEMBRIE
10,00 – FRUMOASA RAPUNZEL (sala mare), Teatrul pentru Copii „Arlechino” Braşov
11,30 – ZULENKA (sala studio), Teatrul de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia
13,00 – O POVESTE DE IARNĂ (sala mare), Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea
16,00 – SAREA ÎN BUCATE (sala mare), Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” Chişinău
18,00 – ALB ŞI NEGRU (sala studio), Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi
VINERI, 23 NOIEMBRIE
10,00 – MUSICAL RĂŢUŞCA CEA URÂTĂ (sala mare), Teatrul pentru Copii „Zorlu” Istanbul
14,00 – CRĂIŢA FLORILOR (sala mare), Teatrul Municipal „Guguţă” Chişinău
17,30 – REMI ŞI LEUL CEL BĂTRÂN (sala mare), Teatrul de Păpuşi „Georgi Mitev-Zhoro” Yambol, Bulgaria
18,30 – FESTIVITATEA DE PREMIERE
Biletele de intrare la fiecare spectacol costă 8 lei (pentru copii) şi 10 lei (adulţi).

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola