Expozitie de pietre naturale, la Complexul Muzeal de Stiintele Naturii

Feeria-CristalelorCea de-a IV-a ediţie a expoziţiei cu vânzare „Feeria cristalelor” va fi deschisă vineri, începând cu ora 12.00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, unde vor fi prezentate publicului vizitator fascinaţia şi frumuseţea din lumea mineralelor. Astfel, timp de trei zile, gălăţenii vor putea admira, dar şi cumpăra o mare diversitate de bijuterii unicat din pietre naturale, sidef, coral, perle sau chihlimbar, colecţii de minerale, cristale, geme, fosile şi alte produse ornamentale de o rară frumuseţe. La acţiune vor participa colecţionari din mai multe oraşe precum Bucureşti, Tulcea, Baia Mare, Sângeorz-Băi şi, bineînţeles, Galaţi.  „Expoziţia „Feeria Cristalelor”, este organizată în parteneriat cu colecţionarii şi pasionaţii de lumea minerală din România.  Salonul se doreşte a fi locul de întîlnire al profesioniştilor şi amatorilor lumii minerale, un loc al schimburilor de idei şi experienţe inedite, un loc al prezentării produselor”, a explicat muzeograful Cornelia Şuster, coordonatoarea expoziţiei. De asemenea, va fi deschisă, în zona centrală a spaţiului expoziţional, şi o microexpoziţie intitulată „Minerale şi cristale” – Povestea universului subpământean, care va rămâne deschisă până în data de 2 iunie. Aici vor fi prezentate exponate de mineralogie din patrimoniul instituţiei – flori de mină, felii din agat, miniaturi de animale din varietăţi de agat, bijuterii. Pietrele expuse sunt originare din Brazilia, Madagascar, China, Canada, America de Nord, Mexic, Afganistan, România, Australia, Maroc, Congo sau chiar Noua Zeelandă.   „Această manifestare este o tradiţie pentru instituţia noastră. Odată cu venirea primăverii, în fiecare an, gălăţenii, şi nu numai, vor putea intra în această lume plină de culoare a mineralelor şi a obiectelor artizanale confecţionate din minerale”, a adăugat Emil Strungă, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi. De asemenea, pe lângă faptul că gălăţeniiau ocazia de a cumpăra cadouri inedite pentru cei dragi, aceştia au ocazia de a participa la Tombola Mineralelor – nu trebuie decât să cumpere un bilet de tombolă, care costă 5 lei, şi vor avea un câştig asigurat. ”Feeria Cristalelor”, ediţia a IV-a, se va desfăşura în perioada 19 – 21 aprilie 2013.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola