Expoziţia „Konya şi Mevlana – Magia spiritualităţii” la Casa de Cultură a Sindicatelor

Prin intermediul expoziției „Konya şi Mevlana – Magia spiritualităţii”, care va fi deschisă marți, 18 septembrie, la ora 13.00, la etajul I al Casei de Cultură a Sindicatelor Galați, puteți cunoaște mai multe lucruri despre cel mai mare poet mistic persan al tuturor timpurilor:  Muhammad Djalal – od – Din Mevlana Rumi (1207 – 1273). Expoziția este realizată de Alina Beatrice Cheșcă – poet, traducător, fotograf amator și lector la Universitatea „Danubius”. În cadrul acestui eveniment, veți putea admira 40 de fotografii din Konya (Turcia), poeme mistice scrise de Rumi Mevlana și trei poezii ale autoarei, inspirate din cultura orientală.  „Scopul acestei expoziţii este de a deschide vizitatorilor noi căi spre cultură, de a-i face să se îndrepte spre marea spiritualitate orientală şi universală. Poemele şi filosofia lui Mevlana ating sufletul oricărei fiinţe umane, indiferent de rasă, naţionalitate sau religie, fiindcă ele vorbesc despre Dumnezeu, iubire şi pace universală, lumină, artă şi frumuseţe. A fost o mare fericire să vizitez Konya – oraşul în care acest mare spirit şi-a desăvârşit creaţia”, a spus Alina Beatrice Cheșcă.

Picture of Mihaela Gîdei

Mihaela Gîdei

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola