Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați în parteneriat cu Asociaţia pentru Renaşterea Galaţiului vă invită joi, 30 aprilie 2015, ora 1300, la vernisajul expoziției: INCURSIUNE ÎN COTIDIANUL COMUNIST.
Expoziția conturează un cadru generic al vieții de zi cu zi în comunism, marcat de propaganda atotprezentă, sugerată de afișe din epocă, opere de artă mobilizatoare sau portrete ale unor lideri comuniști, autentici sau asumați în acest fel de posteritate, dar, în același timp, caută să introducă pe vizitatorii gălățeni în atmosfera orașului de dinainte de 1989, prin imagini și modele tridimensionale ale unor obiective de referință pentru Galațiul comunist: Combinatul Siderurgic, Șantierul Naval etc.
Vizitatorii vor avea ocazia să (re)intre în atmosfera școlii de altădată, populată de şoimii patriei și pionieri, vor vizita un magazin alimentar, devenit în ultimii ani ai „Epocii de Aur” un adevărat muzeu al lipsurilor, vor cunoaște îndemnurile mobilizatoare adresate oamenilor muncii în cadrul unui atelier de producție sau se vor putea „odihni” în cunoscuta sufragerie populată de mileuri și bibelouri, supravegheate de ceasul cu cuc. Vitrine cu monede, medalii și insigne din perioada 1945-1989, vin să completeze o expoziție care va stârni amintiri printre cei mai vârstnici și curiozitatea celor mai tineri. (muzeograf Mihaela Damian)
Evenimentul se va desfășura la secția Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galați din strada Domnească, nr. 25.
Organizatori expoziţie: muzeograf Mihaela Damian, muzeograf Costel Ilie, documentarist Adrian Zăinescu.