post-title Emeric Imre şi Mihai Mărgineanu, la Festivalul Naţional de Muzică Folk “Baladele Dunării”

Emeric Imre şi Mihai Mărgineanu, la Festivalul Naţional de Muzică Folk “Baladele Dunării”

Emeric Imre şi Mihai Mărgineanu, la Festivalul Naţional de Muzică Folk “Baladele Dunării”

Festivalul Naţional de Muzică Folk “Baladele Dunării”, ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, se va desfăşura în perioada 13-15 mai 2016 şi va reuni participanţi din centrele universitare Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Galaţi, Piteşti, iar recitalurile în afara concursului vor fi susţinute de Emeric Imre şi Mihai Mărgineanu.

festivalul-baladele-dunarii

Potrivit organizatorilor, concursul se va desfăşura pe două secţiuni – solişti şi grupuri de muzică folk. Deschiderea va avea loc pe 13 mai 2016, începând cu ora 19.00, la foişorul de pe Faleza Inferioară a Dunării, fiind urmat de recitalul susţinut de Emeric Imre, iar ziua de 14 mai 2016 va fi dedicată Galei Laureaţilor, precum şi concertului susţinut de Mihai Mărgineanu.
Cea de-a doua zi a festivalului se va desfăşura în Grădina de Vară a Teatrului Muzical „Nae Leonard” Galaţi. Organizatorii şi-au luat măsuri de precauţie, iar dacă va ploua, ambele seri de concerte se vor muta în Aula Magna a „Universităţii Dunărea de Jos” Galaţi (vizavi de Catedrală).
Intrarea la ambele seri de folk este liberă.
Festivalul este o manifestare cultural-artistică de gen la nivel naţional, sub formă de competiţie, la care participă solişti şi grupuri de muzică folk ce activează în Casele de Cultură Studenţeşti, dar şi nume reprezentative ale genului.
Organizarea acestei manifestări are ca scop afirmarea şi stimularea potenţialului artistic studenţesc în domeniul creaţiei şi interpretării muzicii folk.

Altii au citit si...