post-title Duelul Viorilor, la Teatrul Muzical

Duelul Viorilor, la Teatrul Muzical

Duelul Viorilor, la Teatrul Muzical

Cea de-a treia ediţie a turneului naţional „Duelul Viorilor”, va avea loc între 23 septembrie şi 4 octombrie în 8 oraşe din România.

turneu

Melomanii galateni care doresc sa asiste din nou la o competiţie a sunetului si armoniei, a două viori de colecţie Stradivarius şi Guarneri şi a doi artişti de talie internaţională care le mânuiesc cu măiestrie: Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru,  arbitraţi de pianistul Horia Mihail, sunt invitati la Teatrul Muzical „Nae Leonard” miercuri, 23 septembrie 2015, la ora 19.00.
Publicul se va putea bucura de amprentele sonore ale celebrelor viori Stradivarius și Guarneri.Cei doi violonistii au acceptat provocarea pianistului Horia Mihail de a pune în scenă una dintre cele mai controversate dispute din istoria muzicii clasice. Înarmați cu faimoasele arme ale universului instrumentelor cu coarde, viorile Stradivarius și Guarneri, cei doi artiști vor lăsa publicul-martor să stabilească verdictul definitiv si irevocabil asupra dilemei de secole a lumii muzicale: cine a fost cel mai mare lutier al lumii?
Vioara Stradivarius „Pachoud” a fost construită de celebrul lutier italian în 1694, instrument pus la dispoziţia lui Liviu Prunaru de vestita orchestră Royal Concertgebouw – Amsterdam.
Vioara Guarneri del Gesu „Catedrala”, datată 1731, este un instrument pe care a cântat nimeni altul decât George Enescu şi care este pusă la dispoziţia violonistului Gabriel Croitoru de Muzeul naţional ”George Enescu”, în patrimoniul căruia se află.
Liviu Prunaru, un artist de talie internaţională. I-a avut profesori pe Alberto Lysy (cu care a cântat pentru Papa Ioan Paul al II-lea « Dublul concert » de Bach) şi pe violonistul Yehudi Menuhin (fost elev al lui George Enescu). Este concert-maestrul celebrei orchestre Royal Concertgebouw Amsterdam, cotată drept una dintre cele mai bune din lume. Cariera sa solistică internaţională în plină ascensiune cuprinde colaborări cu cele mai importante orchestre din lume, precum London Philarmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestre National de Belgique, Orchestra Filarmonică din Atena ş.a. Un număr mare de premii internaţionale, participări la festivaluri şi înregistrări audio se adaugă palmaresului său.
Gabriel Croitoru, prof. univ. dr la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, solist-concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii « Paul Constantinescu » din Ploieşti şi membru al Cvartetului de Stat « Transilvan » – Cluj-Napoca. A cântat ca solist alături de importante orchestre europene, printre care orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Sevilla, Cannes ş.a. Distincţii de prestigiu obţinute stau dovadă a talentului violonistului român : Premiul al III-lea la Concursul « N. Paganini » – Genova (Italia), Premiul special al juriului la Concursul « Fritz Kreisler » – Viena (Austria), Premiul al II-lea la Concursul Internaţional « Zino Francescatti » – Aix-en Provence (Franţa).
Pianistul Horia Mihail, un muzician al cărui rafinament transpare din fiecare apariţie în concert sau recital, este unul din cei mai apreciaţi pianişti români ai generaţiei sale. În calitatea sa de solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, Horia Mihail susţine numeroase concerte şi recitaluri pe scena Sălii Radio din Bucureşti, colaborează cu orchestre de profil din ţară, fiind totodată solist al Filarmonicii din Braşov, dar şi în turnee în ţară sau străinătate.De-a lungul timpului a susţinut peste 2000 de recitaluri şi concerte în 18 ţări, pe patru continente. În ultimii ani, Horia Mihail a susţinut mai multe proiecte naţionale de anvergură muzicale, solistice sau de muzică de cameră, cu impact cultural dar şi social precum Pianul călător ,Flautul de aur,  Vioara lui George Enescu la sate şi, bineînţeles Duelul viorilor .
Prețul biletelor pentru acest spectacol variaza intre 21,60 si 32,40 lei.

Altii au citit si...