„Duelul viorilor”, la Teatrul Dramatic

Puteți fi martori ai unui eveniment rar – „Duelul viorilor”, unde cele mai faimoase viori ale lumii vor fi pionii principali ai uneia dintre cele mai controversate dispute a istoriei muzicii clasice. Spectacolul poate fi urmărit în data de 12 septembrie la sala Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, începând cu ora 19.00. Evenimentul este organizat deRadio România Cultural şi Accendo iar de Cultură a Sindicatelor Galați şi Teatrul Dramatic sunt parteneri culturali pe Galați. Violoniștii Liviu Prunaru (Stradivarius) și Gabriel Croitoru (Guarneri) au acceptapt provocarea de a demonstra care vioară merită să câștige. Cei doi dueliști vor fi urmăriți îndeaproape de pianistul Horia Mihail care se va asigura că regulile sunt respectate, conform prevederilor Code Duello. De asemenea, violoniștii vor fi și acompaniați de pianist. Astfel, sunteți invitați să fiți martori ai unui duel istoric, la finalul căruia se va stabili cine este cel mai mare lutier. În urmă cu un an a avut loc primul duel în care nu a fost declarat niciun câștigător, decizia fiind una incertă. De aici a pornit ideea duelului de anul acesta. Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru se vor întrece din nou, fiind arbtrați de Horia Mihail. Turneul din 2012 cuprinde nouă orașe, cu trei mai multe față de 2011: Galați, Iași, Bacău, Pitești, București, Ploiești, Sibiu, Timișoara și Cluj Napoca. Galațiul este cel care dă startul turneului, fiind primul pe listă. Prețul biletului este de 25 de lei.

Adauga Comentariu

E-mailul dvs. este în siguranță la noi.

ALȚII AU CITIT ȘI...

Sign In Prin Galati

Autentificare sau înregistrare prin utilizarea contului dvs. social nu este activă.

sau

Vei primi detalii contului pe email.

Resetati Parola